A fost o zi a premierelor pentru handbalistele lui Ion Arsene: primul meci in sala renovata si prima victorie de la revenirea in Liga Nationala. Am mai putea adauga si obtinerea pentru prima oara a unui avans mai mare de trei goluri in aceasta editie de campionat. Punctul forte al gazdelor a fost apararea; prin mobilitate, fermitate si buna organizare, HCM s-a vazut tot timpul in situatie de joc pasiv. Stiinta si-a dominat adversara pe tot cuprinsul partidei, a avut chiar si avantaj de sase goluri, insa ne-a dat mari emotii. S-a intâmplat in ultimul sfert al partidei, când de la 17-11 oaspetele s-au apropiat la numai doua lungimi. Studentelor nu le mai iesea nimic in atac, iar in aparare se instalase degringolada. HCM Buzau beneficia de un 7 m, având posibilitatea sa se apropie la doar un gol; a aparat insa senzational Elena Gârtu (ea mai aparase doua penatly-uri si scosese multe alte mingi grele), iar la atacurile urmatoare Ioana Matei a inscris pentru desprinderea decisiva, prima data dupa o patrundere pe stânga, a doua oara printr-o aruncare la vinclu, de pe centrul semicercului de 9 m. Putem considera ca Ioana Matei a fost jucatoarea meciului – nu doar pentru ca a marcat 8 goluri -, desi multi i-au reprosat ratarile din perioada de revenire a oaspetelor. Ioana a fost foarte activa, si-a asumat responsabilitati si a izbutit executii de efect. Asta in conditiile in care lungi perioade Luciana Marin a fost tinuta om la om, la fel cum Ionela Goran – golgetera campionatului si cea mai valoroasa jucatoare buzoianca – a fost practic anihilata de Georgiana Vântu.
Dupa meci, mare bucurie in tabara bacauana. Laudele – absolut meritate -, au curs din toate partile pentru jucatoare si antrenorul Ion Arsene. Ne pare rau acum ca Gabriela Manea n-a putut fi pe banca la aceasta victorie.
Antrenorul Ion Arsene a declarat: „Desigur, va fi greu sa scapam de la retrogradare, dar eu nu disper niciodata. Aceasta victorie ne obliga la mai mult. E bine ca a fost si la doua goluri, pentru ca ramân la parerea ca am o formatie de copile, care inca nu stiu sa câstige. In loc sa-si copleseasca adversarele când era diferenta de sase goluri, si-au pierdut concentrarea si erau sa piarda. Dar victoria este meritul lor si le felicit”.
Etapa XV: HCM Stiinta Baia-Mare – CSM Cetate Devatrans 29-22 (15-11), Rapid CFR Bucuresti – Universitatea Resita, HC Zalau – Otelul Galati, Oltchim Rm. Vâlcea – Tomis Constanta, „U” Jolidon Cluj – HCM Roman, Stiinta Bacau – HCM Buzau 24-22 (14-10), Dunarea Braila – Rulmentul Urban Brasov 31-21 (15-12).
Clasament
1. Oltchim Rm. Vâlcea 13 13 0 0 479-300 26
2. HCM Roman 14 10 1 3 375-287 21
3. „U” Jolidon Cluj 14 10 1 3 395-330 21
4. Stiinta Baia-Mare 15 9 1 5 451-395 19
5. HC Zalau 14 9 1 4 393-348 19
6. Dunarea Braila 15 9 1 5 432-389 19
7. Tomis Constanta 14 7 0 7 386-363 14
8. Cetate Devatrans* 15 7 0 8 384-401 13
9. Otelul Galati 13 6 0 7 342-356 12
10. Universitatea Resita 14 5 1 8 360-393 11
11. HCM Buzau* 15 5 1 9 382-447 10
12. Rulmentul Urban Brasov* 15 4 0 11 395-447 7
13. Stiinta Bacau 15 1 1 13 365-470 3
14. Rapid CFR Bucuresti 14 1 0 13 335-550 2
* Rulmentul Urban Brasov, Cetate Devatrans si HCM Buzau au fost penalizate cu câte 1 punct.
Etapa XVI (sâmbata, 20 februarie): CSM Cetate Devatrans – Dunarea Braila, Rulmentul Urban Brasov – Stiinta Bacau, HCM Buzau – „U” Jolidon Cluj, HCM Roman – Oltchim Rm. Vâlcea, Tomis Constranta – HC Zalau, Otelul Galati – Rapid CFR Bucuresti, Universitatea Resita – HCM Stiinta Baia-mare.
Peter KELMANN
Lasă un răspuns