Aproximativ 80% din tot plasticul produs până acum se află aruncat în natură. Trebuie să fim conștienți că deșeurile aruncate la întâmplare contaminează apele, aerul și pământul și, inevitabil, substanțele nocive ajung în organismul nostru, cauzând diferite afecțiuni, poluarea mediului înconjurător fiind una dintre cauzele principale ale diverselor boli.
Apoi, dintre toate tipurile de poluare care există, probabil mai puțin ne gândim la cum ne afectează poluarea vizuală, care are consecințe grave asupra sănătății psihice și emoționale, chiar dacă nu ne dăm seama de acest lucru întotdeauna. Iar gunoaiele aruncate la voia întâmplării pe marginea drumului, prin pădure sau în albiile râurilor cu siguranță nu ne oferă o imagine plăcută.
Singura soluție pentru a reduce impactul negativ al deșeurilor asupra sănătății oamenilor și a animalelor este colectarea selectivă și mai apoi reciclarea. De fiecare individ în parte depinde ca mediul în care trăiește să fie unul curat, deci sănătos. Colectarea selectivă a deșeurilor este cel mai simplu și unul dintre cei mai importanți pași în acest sens.
Aruncă fiecare deșeu în recipientul potrivit!
Recipientul Galben e doar pentru Plastic și Metal pentru zona de blocuri (platforme publice). Pentru zona de case, unde colectarea se realizează din poartă în poartă, pubela galbenă este pentru Plastic și Metal și Hârtie și Carton.
Înainte de a arunca deșeurile din plastic sau metal, le clătim/curățăm cu apă, dacă sunt murdare; le scoatem dopul (în cazul sticlelor din plastic); le presăm cât mai bine posibil, pentru a ocupa cât mai puțin spațiu. Deșeuri care trebuie colectate în recipientul galben: sticle și ambalaje din plastic (tip PET sau sticlele de lapte/iaurt), pungile, folia, caserolele din plastic, cutii de lapte și suc (de tipul Tetra Pack), cutii de conservă, doze de aluminiu de la băuturi, alte bidoane și recipiente din plastic (de ex. de la detergenți) și alte obiecte de plastic de mici dimensiuni (de ex. jucării).
Recipientul Albastru e doar pentru Hârtie și Carton pentru zona de blocuri (platforme publice).
Înainte de a arunca deșeurile din carton sau hârtie, ne asigurăm că sunt curate și că nu sunt contaminate cu uleiuri, resturi alimentare etc; le pliem/comprimăm pentru a economisi spațiu în interiorul pubelei/containerului; nu aruncăm cartoane îmbibate cu ulei (cum sunt, uneori, cutiile de pizza) în recipientele albastre. Deșeuri care trebuie colectate în recipientul albastru: cutii și ambalaje din hârtie/carton (de ex. cutii de la electronice, de la alimente, cartoane de ouă, cutii de pizza, de pantofi, pungi din hârtie etc), maculatură (de ex. ziare, cărți, reviste, caiete, etc).
Recipientul Verde e doar pentru sticlă.
Ambalajele din sticlă trebuie să fie goale și curate înainte de a le arunca. Ca regulă generală în pubela verde se aruncă numai ambalaje din sticlă. Deșeuri care trebuie colectate în recipientul verde: sticle și ambalaje din sticlă (fără capac), borcane (fără capac), damigene, ambalaje din sticlă de la produse cosmetice (curate și fără conținut) etc. Sticla poate fi reciclată indiferent de culoarea ei (verde, maro etc), iar spargerea produselor din sticlă când sunt aruncate în recipientele verzi de colectare nu afectează procesul de reciclare.
În mediul rural, colectarea deșeurilor reciclabile se va face o dată pe lună. „Ca noutate, veți găsi în calendare marcată cu verde ziua de colectare a deșeurilor de sticlă din recipientele aflate pe domeniul public”, au precizat reprezentanții SOMA Bacău.
CLICK AICI pentru a vedea calendarele de colectare a deșeurilor valabile în 2024!
Recipientul Negru sau Metalic este doar pentru gunoiul menajer.
Exemple de deșeuri reziduale care pot fi colectate: resturi de mâncare (carne, lactate, vegetale, ouă), scutece de unică folosință, absorbante, reziduurile/excrementele animalelor de casă, conținutul sacului de la aspirator, mucuri de țigară, șervețele folosite, ambalaje foarte murdare, cioburi de ceramică și porțelan, veselă de unică folosință foarte murdară, cenușa de la sobe (dacă în afară de lemn se ard și cărbuni), resturi vegetale din curte (dacă sunt tratate cu pesticid), lemn tratat sau vopsit ș.a.
NU se depun în pubela neagră următoarele deșeuri: deșeuri textile, încălțăminte, pământ, nisip, pietriș, deșeuri de echipamente electrice și electronice, baterii, acumulatori, componente ale autovehiculelor (piese din dezmembrări), anvelope, deșeuri din construcții și demolări, deșeuri voluminoase (mobilier, covoare, saltele, etc.).
Pentru mai multe informații legate de colectarea selectivă, accesați Ghidul de colectare selectivă disponibil pe site-ul Soma Bacău.
Mihai S. a zis
Soma ar face bine să ridice deșeurile selective cu un ritm impus de umplerea pubelelor nu de cheful sau disponibilitatea lor. De vreo juma’ de an zac deșeuri selective (hartie-carton și plastice) langa pubele specifice, prin tot orașul. Primăria doarme și ea în papuci.
Părerea mea, daca Bacaul ar fi un oraș cum trebuie, ar trebui să-și înființeze propriul serviciu de ridicare a deșeurilor menajere și selective. Soma prestează prost și scump.
La fel și transportul in comun – ar trebui sa fie al primăriei. Orașele în care este al primăriei este un transport civilizat, trasee bine gândite care sa acopere tot teritoriul (nu doar cele ultra-profitabile), autobuze curate și electrice.
Soma este o fosila de pe vremea când contractele se discutau după cumetrii sau la o partida de poker. Asta-i realitatea, trebuie să recunoaștem.
Daca s-ar putea atașa poze aici v-as pune zeci de poze cu pubele arhi-pline cu deșeuri selective din tot orașul. Nu zic că nu sunt cretini care nu selectează deșeurile ( aia trebuie aspru amendați, dar cine sa o facă? Milițienii locali stau la căldurică, își comanda mâncare pe Glob la sediu, mai ies din când în cand și mai fotografiază o mașină parcată prost). De asemenea trebuie multa multa educație. Multi tineri parca au coborât ieri din copaci, limbaj infect, comportament execrabil, respect zero pentru orice.