Abia reîntorși din vacanță, elevii din clasa a VIII-a înscriși la școlile din județul Bacău încep să se pregătească pentru testările care le vor susține la sfîrșitul anului școlar. În acest an, ca să fie admiși în licee sau școli profesionale, elevii care termină clasa a VIII-a nu vor mai susține examenul de Capacitate, ci un test național, scris. Acesta se va da la Limba și literatura română, Limba și literatura maternă, în cazul celor care urmează cursuri în limba maternă, Matematică și, la alegere, Istoria sau Geografia României. Pe lîngă acesta, se va lua în calcul, în proporție de 50 la sută, media generală de absolvire a claselor V-VIII. Aceasta nouă formă de testare nu exclude, însă, repartizarea computerizată a elevilor pe locurile din licee. Pînă la susținerea testărilor, programate în data de 14 iunie la Română, 16 iunie la Matematică și 17 iunie la Geografie sau Istorie, elevii vor trebui să susțină și lucrările de evaluare a nivelului de cunoștințe. Chiar dacă participarea la aceste evaluări nu este obligatorie, lucrările susținute după subiecte unice reprezintă un bun prilej de verificare a gradului de pregătire al elevilor. (Costinela BREAHNĂ)
Elevii din clasa a opta se pregătesc pentru testări
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.