~2 min lectură 9 comentarii

O nouă condamnare în administrația Viziteu! Închisoare cu suspendare și plata prejudiciilor pentru inculpații din dosarul de la Taxe și Impozite Locale

Redacția Ziarul de Bacău

Tribunalul Bacău a dat astăzi sentința în dosarul în care trei angajați ai Direcției de Impozite și Taxe Locale din subordinea Primăriei Bacău și un evaluator independent au fost acuzați de DNA Bacău de abuz în serviciu, fals informatic și fals în înscrisuri oficiale. Pedepsele au fost cu suspendare, iar inculpații sunt obligați să achite prejudiciul. Este a doua condamnare dată de instanțe în dosare ce privesc angajați ai administrației Viziteu, după cea din dosarul angajărilor ilegale.

Sediul de pe strada Vasile Alecsandri 63

Tiberiu – George Ciobanu (director executiv adjunct al DTIL Bacău) a primit o condamnare de 3 ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu. Dana Mihaela Bălan (consilier superior în cadrul Primăriei, Direcția Economică – Compartimentul încasare, stabilire, constatare, control persoane juridice) a primit 2 ani și 8 luni pentru abuz în serviciu și 3 luni pentru fals informatic, ambele cu suspendare. Mircea Oniga (expert evaluator autorizat ANEVAR) a primit 3 ani cu suspendare pentru complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu, iar Emanuel Loreta Mihalachi (inspector de specialitate în cadrul Primăriei, Direcția Economică – Impozite și Taxe Locale) a primit pedeapsă de un an cu amânare.

De asemenea, Tiberiu-George Ciobanu, Dana Mihaela Bălan și Mircea Oniga vor trebui să plătească Primăriei Bacău suma de 54.484 reprezentând cuantumul prejudiciului cauzat, la care se adăuga dobânzi şi penalităţi de întârziere până la achitarea integrală a debitului principal. 

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

9
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. V
    Viziteu îi mai aperi?
    5 februarie 2024, 13:19
    0
  2. r
    recompensa
    5 februarie 2024, 13:22
    0

    Nu ca ar insemna mare lucru dar sefa de serviciu Balan Dana care a fost numita de Viziteu sef de serviciu in timp ce era anchetată de DNA în Dosarul DNA (ce recompensa pentru faptul ca a sters pur si simplu cladirea prin fals informatic) a fost condamnata la 2 ani si 9 luni (i s-a mai plusat o luna pentru cumul de fapte – abuz in serviciu si fals informatic)

  3. s
    sat
    5 februarie 2024, 14:19
    0

    Cam jenant să te pretinzi expert și să încasezi o sentință , oricare ar fi ea . Cred că educația e de vină , toată goana socială după funcții alfa îi face să nu observe sau să aprecieze corect limita haiduciei ; altfel nu văd cum te-ai băga în rahat ierarhic , fără să apuci și halca tunului . Ceașcă vă învăța numele sculelor agricole pe de rost pentru așa ceva

  4. G
    Gabi
    5 februarie 2024, 14:22
    0

    Fain așa! Oricine ar face cu suspendare! Toți scapă cu atâta și cu banii în buzunar.

    1. e
      elena
      5 februarie 2024, 14:47 răspuns pentru @Gabi
      0

      astia de la usr ori nu iau nimic, ori iau cu suspendare si de obicei nu ii intreaba nimeni nimic…misto. #ghinion

    2. S
      Stefana
      5 februarie 2024, 21:37 răspuns pentru @Gabi
      0

      Mai este un dosar la DIICOT pentru fapte penale în sfera informaticii unde este implicat un it-st, xxx. Acuși avem parte de alte breaking news-uri.

      – comentariu cenzurat

      1. C
        Ce tupeistă esti...
        6 februarie 2024, 08:56 răspuns pentru @Stefana
        0

        Dar uiti sa spui (golăneste de altfel) ca IT-istul a descoperit faptele de coruptie pe toate nivelurile pe care conducerea Primariei le blochează a fi descoperite. Mai bine spuneai de faptele penale facute de angajatii DITL pentru scutirea unor privilegiati (chiar si persoane juridice – lucru interzis de lege) cu ajutorul unor certificate de handicap false. Sau multitudinea de dosare de reevaluare nelegale a cladirilor nerezidentiale (atât la Persoane Juridice cât mai ales la persoane fizice) care vor ajunge in atentia DNA in perioada urmatoare. Sau de amenzile scazute ca si cum ar fi fost platite in 15 zile, stergerea de cladiri, golanii la radieri auto, cazul Vicky Imob. Sunt full de fapte de coruptie facute de Grupul Infractional Organizat de la DITL. Incet-incet Stefana (a se citi tupeista C. – care se crede foarte inteligenta ca tot face referire la IT ca si cum acolo ar fi problema si nu coruptia generalizata acoperita de sefi) se va face lumina la DITL asa cum s-a facut si cu sentinta din acest caz. Se pare ca pe voi nu va linisteste nimeni. Aveti mâncărime la limbă. De ani de zile fraudati bugetul Bacăului si nimeni nu vă pune la punct. Dar iaca, ca si in cazul Căminului de bătrâni (unde DNA a prins cu pantalonii pe vine tot Grupul Organizat Infractional care fura mâncarea bătrânilor din cămin), nu stii ce mai apare, nu-i asa tupeita C.? Undeva, cineva, stie lucruri si despre tine, si despre aia care a fugit de la DITL ca sa nu fie prinsă cu golaniile din urmă. Tot Grupul Infractional Organizat va răspunde până la urmă pentru faptul că vă îmbogațiți pe seama bugetului băcăuanilor. Si stai tu linistita ca până acum DIICOT s-a prins cine e Grupul Infractional Organizat de la DITL si ce face si că se fac plângeri penale pentru a fi dusi pe piste false. Nu mai avea tu grija altora că Dumnezeu le rezolva foarte curând pe toate. Cei care fură din banii Bacăului vor fi trași la raspundere

        1. M
          MM
          6 februarie 2024, 11:39 răspuns pentru @Ce tupeistă esti...
          0

          Apropo de cazul Vicky Imob si alte persoane fizice sau juridice verificate in mod ilegal de acel IT-ist. Acestea deja au fost infirmate si de Parchet si chiar de Tribunal. Deci cine duce in eroare organele de cercetare penala cu pangeri false, calomnioase ? Iar referitor la scutiri, plangerea nu vine de la acel IT-ist.
          https://portal.just.ro/110/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=11000000000127970&id_inst=110

  5. D
    DIANA BLONDA
    7 februarie 2024, 06:24
    0

    IN PRIMARIE LUCREAZA FAMILIA GAVRILESCU LA JURIDIC,SE POATE ASA CEVA,CE SPUNE LEGEA?CARE EI TREBUIE SA O RESPECTE? CONFLICTE DE INTERESE………IAR LOTUL DE LA CAMINUL DE BATRINI IN FRUNTE CU BLONDA ,CU DIACONU,SI xxx………..VOR PRIMI PESTE 2 ANI PEDEAPSA CU SUSPENDARE SI GATA SUNT CA NOI………..DOAR SE POARTA …….RUSINICA!

    – comentariu cenzurat

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.