~2 min lectură 7 comentarii

Primăria Bacău și firma Branpis, „vedete” într-un nou dosar penal. Anchetatorii au solicitat documente de la municipalitate

Gabi MIHAI

Un nou dosar penal zguduie administrația locală băcăuană. Acesta vizează modul în care Primăria Bacău a dat către societatea Branpis, cea care a realizat Rezerva de Apă a municipiului, peste 5.000 de litri de hipoclorit de sodiu.

Dosarul a fost deschis de către SICE (Serviciul de Investigare a Criminalității Economice) din cadrul IPJ Bacău. Anchetatorii au solicitat recent mai multe documente din Primăria Bacău și de la Bazinul de Înot.

Mai multe surse susțin că, în 2023, societatea BRANPIS a solicitat administrației locale hipoclorit de sodiu pentru tratarea apei din Rezerva Bacăului. Primăria ar fi dat firmei peste 5.000 de litri din substanță, cantitate pe care a luat-o din stocul de la Bazinul de Înot.

Aceasta este a patra anchetă deschisă de organele de cercetare, legată de Rezerva de Apă. Tot SICE a investigat nerespectarea proiectului și implementarea defectuoasă a acestuia, după care Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău a cercetat posibile infracțiuni de fals în înscrisuri și abuz în funcție în expertiza folosită de conducerea Primăriei pentru forțarea recepției instalației. Ambele dosare au fost clasate, ultimul, deoarece Primăria a transmis un document prin care afirmă că lucrările sunt conforme.

De asemenea, procurorii mai au pe rol un dosar penal, în care este anchetată o expertiză invocată de primarul Lucian Daniel Stanciu Viziteu, pentru a demonstra că instalația nu are probleme (detalii AICI).

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

7
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. V
    Vili
    19 februarie 2024, 07:44
    0

    Când Dumnezeu se va termina cu hoții din săraca țară bogată?

  2. v
    veteranul
    19 februarie 2024, 07:55
    0

    FELICITARI !

  3. L
    Lili
    19 februarie 2024, 08:04
    0

    Pe când si o ancheta serioasa și consiliul judetean?.

    1. s
      sandu
      19 februarie 2024, 10:01 răspuns pentru @Lili
      0

      sa ne concentram pe primarie.se pare ca e deranj non stop pe toate planurile la primarie. chiar daca de usere nu se atinge nimeni orice ar face, mai iese cate o buba la lumina. se pare ca sunt asa multe ca nu le pot acoperi pe toate. sa lasam consiliul judetean pe alta data. acum e plin de bube la primarie.

  4. C
    Catalin
    19 februarie 2024, 09:05
    0

    Aceste porcarii vor înceta când vom casca ochi când votam și când v-om lua atitudine la orice hotărâre luata de acești funcționari.

  5. G
    Gicu
    19 februarie 2024, 09:21
    0

    Să furi hipoclorit? Am ajuns ” trumphisti” să ne tratăm cu hipoclorit? DNA-ul a ajuns să curețe recipientele de hipoclorit? O societate bolnavă de-a binelea! Numai niște politicieni cretinoizi pot aduce asemenea știri.

    1. s
      sorin
      19 februarie 2024, 10:02 răspuns pentru @Gicu
      0

      usristi si asta spune tot.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.