Polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Brusturoasa au reținut, pe 21 februarie, pentru 24 de ore, 3 bărbați cu vârste cuprinse între 21 și 36 de ani, bănuiți de comiterea infracțiunilor de loviri sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Din cercetări a rezultat că, pe 06 februarie, 3 bărbați de 21, 35 respectiv 36 de ani, toți din comuna Ghimeș-Făget, în timp ce se deplasau cu o căruță pe DN 12A, în urma unor discuții contradictorii avute cu un conducător auto de 30 de ani l-ar fi lovit pe acesta, totodată tulburând ordinea și liniștea publică.
După administrarea probatoriului, polițiștii au dispus reținerea celor în cauză pentru 24 de ore și i-au introdus în Arestul I.P.J. Bacău.
Urmează să se aprecieze asupra luării sau, după caz, solicitării dispunerii unei măsuri preventive.
Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de loviri sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Lasă un răspuns