Polițiștii locali din Bacău au prins, în centrul orașului, doi bărbați care avea asupra lor droguri.
Ceea ce i-a dat de gol pe cei doi indivizi a fost comportamentul lor suspect. Astfel, au atras atenția lucrătorilor din cadrul Serviciului Ordine Publică și Evidența Persoanei, aflați în timpul activităților de patrulare.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii locali au găsit două plicuri cu materie vegetală și o țigaretă pregătită pentru a fi consumată.
Persoanele în cauză au fost conduse la sediul Poliției Locale Bacău, unde au fost legitimate. Documentele procedurale întocmite, împreună cu bunurile ridicate, au fost predate serviciului specializat din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău, în vederea dispunerii măsurilor legale conform competenței.
Lasă un răspuns