Umbrărescu a revenit pe locul 3 în topul constructorilor de străzi de mare viteză care au avut cele mai bune progrese în luna ianuarie, potrivit clasamentului realizat de economica.net.
Turcii de la Ozaltin au ocupat primul loc în clasamentul constructorilor de autostrăzi, după ce în luna ianuarie au raportat un avans de 2,66 de puncte procentuale pe tronsonul 1 al Drumului Expres Craiova – Pitești (DEx12). Astfel, gradul de execuție pe contractul de finalizare a lucrărilor pe acest lot a depășit 5%, conform datelor CNAIR pe luna ianuarie 2024. Rămâne de văzut dacă firma din Turcia va reuși să finalizeze până la finalul anului restul lucrărilor de executat pe acest tronson, început de italienii de la Tirrena Scavi.
Pe a doua poziție s-a situat Porr Construct, cu un progres de 2,53 de puncte procentuale pe secțiunea 4 Tigveni – Curtea de Argeș din A1 Sibiu – Pitești. Lucrările la lotul cu primul tunel veritabil de autostradă din România au depășit astfel stadiul de 20%.
Podiumul este completat de UMB, cu un avans de 2 puncte procentuale, după mai multe luni, pe lotul 4 Mândrești Munteni – Focșani al Autostrăzii Buzău – Focșani (A7). Botezat „cocoașa” de la Focșani, acest lot este cel mai avansat din cele 10 construite de UMB din A7, fiind realizat în proporție de 29%.
CITEȘTE clasamentul complet AICI.
Vili a zis
Tot moldoveanu îi fruntea.
Iulian a zis
Ba sincer lucrez de un an acolo ce sa spun în vara fac sincer e ok punctul de lucru
Damian Nicușor a zis
Salut Doru. La mai mare ,la mai tare …să vadă lumea ca și românii fac treabă bună și cu cap. Succes să ai. Nicu D.
Sorin a zis
Felicitari comstructorului roman
Mircea a zis
Pai cred ca este pe locul unu dacă a abandonat drumul expres craiova pitesti
Gabi a zis
Cum îi în top când abandonează lucrările începute?Pe A3 Nadasel-Poarta Sălajului îi pustiu!
niculae costel a zis
Eu nu înțeleg cum este în top când tronsonul 4 al A0 la lăsat balta nu a mai făcut nimic este abandonat total