Un bărbat aflat la volanul unei mașini a refuzat să oprească la controlul rutier, în Răchitoasa. Astfel, polițiștii au procedat la urmărirea autoturismului în trafic.
Conducătorul auto a încercat să se sustragă verificărilor polițiștilor, însă a pierdut controlul direcției de mers, a părăsit carosabilul și s-a oprit într-un șanț. Imediat după impact, acesta a fugit din autoturism, dar a fost prins și imobilizat de polițiști.
În urma verificărilor a reieșit că, persoana în cauză este un bărbat de 31 ani, din comuna Răchitoasa. Polițiștii l-au testat cu aparatul etilometru, rezultatul fiind de 0.60 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost transportat la spital unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Bărbatul este cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Șofer cu o alcoolemie de 1,16 la mie, depistat pe străzile din Moinești
Pe 11 martie, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Moinești au depistat în flagrant delict, un bărbat de 42 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Avram Iancu din municipiu, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilometru, rezultând o concentrație de 1,16 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, cel în cauză a fost transportat la spital unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.
Five Cents a zis
Eu nu cred ca mai este vreo urma de indoiala ca pe soselele din judet circula o multime de neterminati. Sa fugi cand Politia iti cere sa te opresti este semn de o lasitate care tine de animale ieftine, nu de masculinitate. Daca ai baut si te opreste Politia, asuma-ti, nene, prostia pe care ai facut-o DACA ESTI BARBAT. Daca esti rahat, ia de fugi, cearta-te, injura-l pe politist, da vina pe altii. Astfel de specimene nu mai trebuie sa primeasca permisul inapoi, pentru ca este in structura lor genetica sa se comporte ca niste muieri proaste. Asta este marfa, cum sa o schimbi ?!