A fost lansată licitația pentru desemnarea firmei care va face transportul public în municipiul Bacău și în comunele din Zona Metropolitană. Firma care va câștiga contractul va avea garantat un venit minim de 10 milioane de euro anual, pentru următorii 10 ani. De asemenea, Primăria îi va asigura și un parc auto de autobuze electrice, precum și stații de încărcare.
A fost publicat anunțul în vederea atribuirii contractului pentru transportul public în comun, la nivel metropolitan, a anunțat primarul Lucian Daniel Stanciu Viziteu.
„Licitația, în valoare de 530 de milioane de lei (100 de milioane de euro), vizează delegarea gestiunii serviciului public de transport cu autobuze și microbuze în zona metropolitană pentru următorii 10 ani”, a precizat edilul.
Suma vehiculată de primarul Viziteu reprezintă un minim pe care firma câștigătoare îl va avea asigurat. Dacă nu se vor acoperi cele 10 milioane de euro anual din vânzarea de bilete și abonamente, diferența va fi asigurată de la bugetele locale ale primăriilor localităților beneficiare, Bacău, Nicolae Bălcescu, Luiza Călugăra, Măgura, Mărgineni, Hemeiuș și Letea Veche.
Noul operator este obligat să dețină un parc auto de 88 de autobuze care să deservească noile linii de transport în comun din Zona Metropolitană. O parte însemnată dintre acestea vor fi însă înlocuite de noile autobuze electrice cumpărate de Primăria Bacău, pe măsură ce acestea sunt livrate.
Autoritățile locale își propun ca transportul în comun să devină o opțiune de deplasare pentru toți băcăuanii fie ca locuiesc în municipiul Bacau fie in comunele vecine. Licitația a fost lansată de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Bacău, condusă de primarul Viziteu.
Sorin a zis
Clar: licitatie cu dedicatie! Banuiesc ca vor folosi si autobuzele electrice care urmeaza sa le achizitioneze primaria! Si-i mai si platim cu milioane de euroi! Buna afacere!
johnny a zis
Banuiala ta e adevarata. Scrie clar in articol. Ai fi aflat daca il citeai.
In alta ordine de idei de ce nu contesti caietul de sarcini sau licitatia daca crezi ca e ceva in neregula?
Otilia a zis
Clar. ai dedus repede tu asta.
veteranul a zis
deci primaria pune autobuzele, statiile de incarcare, eventual inchiriaza niste autobuze pana se pune si operatorul pe picioare si mai asigura si un venit minim, asa ca sa fie bine si sa nu fie rau. Trai nineaca! Uite ma duc la Registru sa-mi fac si eu o firma cu aceasta activitate. Macar cu o usa de autobuz sa ma aleg!
Bacauan a zis
Ce servicii includ cele 10 milioane de euro pentru Băcăuani, cate trasee se vor deservi?
Daca se folosesc autobuzele primăriei nu ar trebui sa existe o reducere in privința bugetului alocat pentru acest contract?
Clar se dedica un contract frumușel unei firme.
Victor a zis
Mare mizrerie la autogara Bacau,de WC uri nu mai spun,oameni murdari
Relu a zis
Dacă autogara a întrat pe mâna unor nespălați, cum ați vrea să arate?
Viorel Prodan a zis
Conform SEAP…… numai greii se califica…..Transport Public l-au scos din carti…nu are cifra de afaceri medie 30 mil sa se incadreze
III.1.2) Situatia economica si financiara:
Operatori Economici trebuie să dovedească o medie a cifrei de afaceri anuală în domeniul obiectului Contractului (servicii transport călători) , în ultimele 3 exerciții financiare încheiate (2021, 2022 și 2023) de cel puțin: 30.000.000 (fără TVA).
III.1.3) Capacitatea tehnica si profesionala:
Operatori Economici trebuie să dovedească o medie a cifrei de afaceri anuală în domeniul obiectului Contractului (servicii transport călători) , în ultimele 3 exerciții financiare încheiate (2021, 2022 și 2023) de cel puțin: 30.000.000 (fără TVA).
Garanția de participare (GP) este de 100.000,00 lei.
Pana pe 10 mai depunere oferte….daca nu sunt contestatii…..
Data limita: 10.11.2024 18:00 pt evaluare tehnica si financiara.
Oricum suna frumos ….10-15% din 30MIL
Interesant e in mandatul carui edil se va implementa ….
Furnizori vor fi alesi pe spranceana, cei mai mari cei mai creme de la creme….
IUSTIN a zis
AFACERI NECURATE!!!😎😎😎
johnny a zis
Din punctul meu de vedere toate intrebarile pe care si le pun colegii de mai sus sunt intemeiate. Problema este ca sunt prezentate sub forma unor comentarii la un articol intr-un ziar online. Exista cai legale de a ataca aceasta licitatie, disponibile oricarui cetatean interesat de acest lucru. Dar bineinteles ca nu vor fi utilizate. E mai simplu de scris comentarii pe net, lucru valabil si pentru mine, din comoditate. Pe de alta parte, cred ca unii dintre cei care comenteaza, au interes sa loveasca electoral in primar decat sa-i doara de imbunatatirea calitatii transportului in comun din orasul nostru. Acusi incepe campania electorala si un start furat nu poate decat sa creeze avantaje pentru unii.
Dobrin Marius a zis
Johnny comentariile fac deliciul! Sunt ca desertul la articole!
Ziarul cenzureaza vulgaritatea, uneori si comentarii ce nu le convin.
Cu siguranta transportatorii mai mici interesati vor contesta licitatia.
In rest din Bacau cati crezi tu ca au habar de Seap?
Cati locuitori stiu ce inseamna transparenta decizionala, bugete, licitatii, incredintari directe?
Cei care stiu sunt pe combinatii la firme si lucreaza cu statul, ori sunt functionari publici, sau jurnalisti de anumite culori politice.
Cine naiba face plangeri penale la edili si politicieni, in nume propriu si ajung la verisori, cumetri, cumnbati sau eu stiu ce rubedenii ale astora din parchete sau politie?
Valorile par mari da sa fim sinceri pe ce bani ar trebui sa vina un operator, cu autobuzele proprii, sa mai angajeze si soferi pe autobuzele primariei si sa deserveasca zona metropolitana pe 10 ani….carburant, reparatii, intretinere, anvelope, rca, salarii, impozite, taxe, parandarat si sa mai ramana si profit….
YO a zis
Contract cu dedicatie! Nah, prostilor care suntem! Am pus botul ca USR istii sunt altfel. Sunt, altfel = mai flamanzi si mai cu multe hartii sa se acopere.
Expertinorice a zis
Domnu’ Victor, de unde vreti bude curate daca la fiecare 2 saptamani apa nu mai curge ? Rezerva – rezerva, dar la budele din mareata capitala regionala LMAO daca nu curge, nu curge.
Initiativa primariei (da, cu p mic) e insa laudabila. Degeaba se vaicaresc unii aici despre banii risipiti, ei nu vad partea buna si gratis a lucrurilor: la terminarea curselor, autocarele astea se vor retrage pe parcarile plutitoare.
Jorhe a zis
Un municipiu resedinta de judet ca Bacaul, saracit, infect, depopulat, mai gasesti in zona Baraganului! Ce spune asta?
veteranul a zis
Mai bine ar fi infiintarea unei companii de transport public detinuta de primarie asa cum sunt in mai toate orasele importante din Romania. Adevarul e ca privatizarea societatii de transport Bacau a fost o mare magarie facuta de Sechelariu, alaturi de alte mari magarii precum retrocedarea de terenuri in parcul Cancicov, tot felul de schimburi de terenuri care au favorizat potentati ca Umbraescu, Casuneanu sau alte cunostinte, rude , etc, ale fostului primar. Orasul acesta plateste toate greselile facute prin alegerea unor escroci, a unor parveniti in functii publice importante.
Cornel a zis
Singura SC care deține teren și personal este transport public ,cred ca o sa fie cumpărată de câștigătorul licitației arnjament făcut de primar