~2 min lectură • 15 comentarii

Actorul Adrian Găzdaru candidează independent la Primăria Bacău

Redacția Ziarul de Bacău

Actorul Adrian Găzdaru, fost director al Teatrului Municipal Bacovia, a decis să candideze independent la Primăria Bacău.

„Decizia mea este glasul comunității și nu o Directivă a formațiunilor politice. Fiind Candidat Independent, mă bazez doar pe Dumnezeu, pe comunitate, pe echipa mea și pe mine. Credința, iubirea, respectul, onoarea și nu în ultimul rând – cinstea obrazului, sunt atributele care m-au determinat să candidez pentru funcția onorantă de Primar al cetățenilor din Municipiul Bacău.

Bacăul pentru mine are o semnificație profundă, fiind locul unde mi- am desăvârșit o etapă importantă a existenței mele ca actor profesionist, ca om și ca manager. Aici am realizat, ca manager, proiecte culturale pentru toate categoriile de vârstă și categoriile sociale (Bilet în așteptare, Gala Star, Angela Gheorghiu etc). Din motive de marginalizare financiara, neâncredere a ordonatorului de credite și apărând această oportunitate de a fi manager la Teatrul Excelsior București (unde am realizat mare parte din proiectele pe care îmi doream să le fac la Bacău), am decis să plec.

Dar asta nu înseamnă că am uitat de unde am plecat și nu am uitat că aici, la Bacău, am prins rădăcini puternice și m-am legat sufletește de băcăuani. De aceea am decis să mă intorc și să-mi pun în slujba băcăuanilor toată experiența mea de viață, experiența în domeniul comunicării și experiența managerială”, susține Adrian Găzdaru în programul său politic.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

15
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. v
    veteranul
    25 martie 2024, 06:27
    0

    pe cand la presedintie?

    1. d
      dan
      25 martie 2024, 06:36 • răspuns pentru @veteranul
      0

      de asociatie de locatari?

  2. F
    Florin
    25 martie 2024, 06:56
    0

    Se scrie neîncredere a ordonatorului de credit.Cu i din i …

  3. N
    Nicu
    25 martie 2024, 07:06
    0

    Omul știe administrație!! Are studii de specialitate și realizări personale pe acest domeniu.
    Of, cât tupeu trebuie să ai …..

  4. R
    Robert
    25 martie 2024, 07:29
    0

    trimis la inaintare sa il incurce pe Dorin Chirilescu. Poate a uitat domnul Gazdaru cum statea mielusel la toate mizeriile si solicitarile lui Romică.

  5. A
    Alin
    25 martie 2024, 09:41
    0

    Îl lanseaza mâine la caex.

  6. I
    I.
    25 martie 2024, 09:46
    0

    Frumos. O prezență agreabilă care ar merita încrederea noastră.
    Felicitări ❗️

  7. U
    Un votant
    25 martie 2024, 12:51
    0

    Este o personalitate culturală ,cunoaște orașul ,cu intenții bune . Trebuie admirat , nu blamat , cum. vad ca se încearcă .
    Succes , d lui Găzdaru!

  8. L
    Lupu Grigore
    25 martie 2024, 13:17
    0

    Si ăsta e din Brăila. Stiați ?

  9. U
    Un votant
    25 martie 2024, 13:22
    0

    Este o personalitate culturală , cunoaște bine orașul , are experienta managerială , intenții bune ! La conferință de presă nu a blamat alți candidați , a precizat ce nu e bine în oraș ……Așa că , să apreciem candidatura , fără răutăți si umor de proastă calitate . Succes , d le Găzdaru !

  10. U
    Un votant Ioana
    25 martie 2024, 13:26
    0

    Este o personalitate culturală , cunoaște bine orașul , are experienta managerială , intenții bune ! La conferință de presă nu a blamat alți candidați , a precizat ce nu e bine în oraș ……Așa că , să apreciem candidatura , fără răutăți si umor de proastă calitate . Succes , d le Găzdaru !

  11. D
    Danciu Ilie
    25 martie 2024, 13:44
    0

    Cum ar veni, Mister va fi noul manager al teatrului…aoleuuu…iarăși ciordeală fără număr la TMB…🙁

  12. g
    gica
    25 martie 2024, 14:42
    0

    eu nu pricep de ce candideaza unii fara sa aiba nici 5 % sanse sa castige ceva. in afar ade familie si inca vreo 2 care tot repeta comentariile pe aici cine il voteaza? bani si timp in vant. a facut vreun studiu ceva, un sondaj pe bune, sa vada ce sanse are sa fie votat?

  13. c
    cetatean
    26 martie 2024, 15:05
    0

    …strangi semnaturi si primesti baniu de la stat,smen de romanica.

  14. i
    iti bitzi alias floarea
    3 aprilie 2024, 07:18
    0

    L-as vota dar deja il votez pe Seche din 1996 ca tare bine mi-a fost.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.