SINAXAR

Redacția Ziarul de Bacău

Sîmbătă, 13 iulie

Soborul Sfîntului Arhanghel Gavriil

Binevestitorul Arhanghel Gavriil l-a învățat pe Moise să scrie cărți. I-a vorbit despre facerea lumii, facerea lui Adam, omul cel dintîi, viața și căderea lui, potopul și despărțirea limbilor. El este acela care a tîlcuit Proorocului Daniil arătările cele minunate, închipuite prin tot felul de animale, i-a descoperit, apoi, slobozirea poporului lui Dumnezeu din robia Babilonului, vremea venirii lui Hristos în lume și întruparea Lui din Preacurata Fecioară. Tot el s-a arătat Sfintei și Dreptei Ana, pe cînd ea se ruga cu lacrimi, zicîndu-i: „Ana, s-a auzit rugăciunea ta la Dumnezeu și, iată, vei zămisli și vei naște pe Fiica cea Binecuvîntată, prin care se vor binecuvînta toate semințiile pămîntului; și vei chema numele ei Maria”. De asemenea, și Sfîntului Ioachim, tot el i-a spus că vor naște pe Maica lui Mesia, Care va mîntui neamul omenesc. Același Arhanghel s-a arătat preotului Zaharia și i-a binevestit dezlegarea nerodirii femeii sale, Elisabeta, și nașterea Sfîntului Ioan, Înainte-mergătorul Domnului. Acest slujitor al lui Dumnezeu a stat înaintea Precuratei, la Nazaret, și i-a binevestit zămislirea Fiului lui Dumnezeu prin lucrarea Duhului Sfînt. De asemenea, s-a arătat și lui Iosif, încredințîndu-l, prin vis, despre Fecioara cea neispitită de nuntă. Îngerul Domnului Gavriil s-a arătat și păstorilor ce-și păzeau turmele, noaptea, în vremea Nașterii Domnului. Acest arhanghel s-a arătat și mironosițelor, stînd pe piatra mormîntului și vestindu-le învierea din morți a lui Hristos. Căci, cel ce a fost binevestitorul zămislirii și al nașterii, același s-a arătat a fi și Îngerul învierii. În sfîrșit, același Arhanghel s-a arătat Preacuratei, spunîndu-i de cinstita ei adormire și de mutarea ei cu trupul, de la cele pămîntești la cele cerești.

Duminică, 14 iulie

Pomenirea Sfîntului Apostol Acvila, unul din cei șaptezeci

Sfîntul Apostol Acvila, unul din cei șaptezeci de Apostoli ai Domnului, era evreu din părțile Pontului, și a fost ucenic al Sfîntului Apostol Pavel. Înainte de a crede în Hristos, locuia în Italia, împreună cu femeia sa, Priscila. Nu a stat multă vreme acolo, căci împăratul Claudiu a poruncit ca toți iudeii să fie alungați din Italia. Așa, Acvila a părăsit Italia și s-a așezat la Corint, hrănindu-se din osteneala mînilor, pentru că era țesător de corturi. În același timp, Sfîntul Apostol Pavel, aflîndu-i pe cei doi la Corint, a găzduit la dînșii, învățîndu-i să creadă în Hristos. Dragostea lor pentru noua credință a fost atît de mare încît încăt l-au însoțit pe Sfîntul Pavel nu numai în Grecia, dar și în părțile Asiei. Murind împăratul Claudiu, Acvila și Priscila s-au întors, pentru puțină vreme la Roma, după care s-au dus iarăși la Efes, în Asia, unde Acvila a fost rînduit episcop propovăduitor. Tradiția Bisericii spune că, în cele din urmă, Acvila a fost ucis de necredincioși, în Asia. (C.G.)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.