Dedeman deschide pe 26 aprilie al doilea magazin din Arad, și cel de-al 62-lea al rețelei, în Cartierul Micălaca pe Calea Radnei. Noul magazin a creat 175 de locuri de muncă și a presupus o investiție totală de 19 milioane de euro.
Această sumă cuprinde valoarea de achiziție a terenului de aproximativ 9 hectare, costurile lucrărilor de construcție, investițiile în rafturi, mobilier și materiale utilizate pentru amenajarea zonelor comerciale și de birouri, precum și echipamentele necesare pentru desfășurarea activității. Tot aici sunt incluse și cheltuielile pentru amenajarea zonei exterioare, dar și valoarea stocului de produse pregătite pentru deschidere.
Suprafața construită a noului magazin este de 18.000 mp, dintre care circa 2.200 mp sunt alocați serei încălzite în care sunt expuse plantele, articolele de grădină și cele pentru activitățile în aer liber.
În zona exterioară au fost amenajate 433 locuri de parcare, iar în plus, a fost instalată și o stație de încărcare cu o capacitate de 22 kW, care poate deservi simultan două autovehicule electrice.
„Fiecare nou magazin deschis are o semnificație specială pentru noi, chiar și după ce am realizat acest lucru de 61 de ori. Am învățat din fiecare experiență, am ascultat fiecare client, am implementat soluții și servicii adaptate la noile tendințe și am construit magazine mai spațioase, mai primitoare, dar și mai prietenoase cu mediul înconjurător. Rezultatul efortului nostru din toți acești ani se reflectă în noul nostru magazin din Arad, care își deschide porțile după 14 ani de la inaugurarea primului Dedeman din oraș. Astfel, ne propunem să fim mai accesibili pentru toți clienții noștri din municipiu și din localitățile învecinate, oferindu-le atât o experiență plăcută la cumpărături, cât și soluții optime pentru toate proiectele lor”, a declarat Dragoș Pavăl, Președintele companiei Dedeman.
Inaugurat în plin sezon de primăvară, cu puțin timp înainte de Paștele ortodox, noul magazin din Arad își așteaptă clienții cu sute de oferte speciale la produsele de sezon, dar și la produse destinate construcțiilor, proiectelor de renovare și lucrărilor în curte sau grădină. Toate acestea sunt prezentate într-un catalog special dedicat deschiderii noului magazin, disponibil exclusiv online, pe site-ul și în aplicația Dedeman.
Pentru o doză suplimentară de inspirație, clienții pot accesa DedeSign, un proiect online de design interior dezvoltat de companie. Acesta propune o varietate de încăperi mobilate și decorate în stiluri precum clasic, modern, multicolor sau glamour. Fiecare decor este alcătuit exclusiv din produse comercializate în rețeaua Dedeman și este prezentat în detaliu pe platforma dedesign.dedeman.ro.
În week-end-ului inaugurării, este sărbătorită și Ziua Mondială a Siguranței și Sănătății la Locul de Muncă (28 aprilie). Cu acest prilej, clienții noului magazin vor primi materiale informative privind necesitatea purtării echipamentelor de protecție, dar și pachete cadou cu produse din categoria Protecția Muncii, pe care le vor putea folosi în timpul lucrărilor de construcție sau renovare de acasă.
Noul magazin va fi prevăzut și cu o centrală electrică fotovoltaică ce va genera energie electrică verde prin intermediul panourilor solare montate pe acoperiș. Puterea totală instalată va fi de circa 400 kWp. Dedeman Arad (Cartier Micălaca) este primul magazin inaugurat de companie în 2024, fiind totodată al 62-lea al rețelei.
Următorul magazin care își va deschide porțile anul acesta va fi cel din municipiul Pașcani.
Lasă un răspuns