Mai multi voluntari ai Centrului Regional de Ecologie (CRE) Bacau au depistat, in urma unei actiuni de monitorizare pe Lacul Racaciuni, citeva sute de tuburi de cartuse de vinatoare uzate, precum si patru cartuse netrase abandonate pe contracanalul mal drept al acestuia. Totodata, in zona au fost identificate bucati din corpul a doua pasari de prada care, se pare, au fost impuscate ilegal. „Pe toate le-am descoperit in urma unei actiuni pe care am desfasurat-o simbata, 20 februarie. Cartusele, dar si alte gunoaie pe care le-am «recoltat» au fost suficiente cit sa umple bena masinii. Acum sintem in curs de culegere de date referitoare la legislatia pe probleme de vinatoare, la administratorul de fond si altele de natura a ne clarifica in ce masura avem de-a face cu vinatoare legala sau braconaj”, a spus Gabriel Gritcu, coordonator CRE Bacau. Potrivit lui Gritcu, pe lac au fost identificate 168 de specii de pasari, dintre acestea, putind fi impuscate legal doar trei, din specia ratelor. „Fondul de vinatoare se afla la doar citiva metri de limita ariei de protectie speciala avifaunistica, de importanta comunitara. Pasarile, e firesc, au tendinta de a depasi, ocazional, zona, moment in care sint intimpinate de zeci de mii de alice”, a mai spus reprezentantul CRE Bacau. Problema nu e noua, voluntarii CRE atragind in mod repetat atentia asupra faptului ca, odata deschis sezonul de vinatoare la rate, practic se impusca ilegal si specii protejate. (Madalina ROTARU)
cre a zis
Garda Nationala de Mediu are un departament de Biodiversitate. Ce face departamentul de biodiversitate ? de ce nu se iau masuri ? Conducerea Garzii de mediu sa fie alaturi de noi.
un cetatean a zis
CRE-ul e numai „tare” in gura (parerea mea!), dar mi se pare cam absent la anumite „accidente” pe raul Siret. Am citit niste articole de-ale lor si nu prea m-au mai impresionat. Odinioara, chiar fara sa+i cunosc, îi laudam si încercam sa le popularizez activitatea în randul tinerilor. Le respect scopul activitatii – eu insumi fiind un voluntar in felul meu – dar de ceva vreme îi consider „absenti”. Degeaba scot articole cu activitati de curatare a albiilor si a nu mai stiu ce plasticaraie. Degeaba. Nimeni nu vorbeste despre consecintele acestor poluari. Cine plateste pentru mizeriile ce s-au deversat deja în raul Siret? Cine va „plati” pentru distrugerea florei si faunei sau cine îsi va suma responsabilitatea? Care este pozitia CRE vis-a-vis de aceasta idee? De ce nu anuntati si primariile cand va faceti aparitia în zona? Fiecare comuna are voluntarii ei (din cate stiu!) si n-am citit niciodata un articol in care sa scrie „CRE împreuna cu voluntarii din satul/comuna/orasul….” au participat la… . Un soi de parteneriat. Cei de la primării nu sunt fotogenici? Nu exista comunicare, ci doar o dorinta de imagine. Nu vreau sa supar pe nimeni de la CRE si le voi respecta mereu activitatea si scopul activitatii, atata timp cat voi crede ca ei insisi cred in ceea ce fac si nu e doar o chestie de genu’… bla… bla… bla… .