Şcoala de Studii Doctorale a Universităţii „Vasile Alecsandri” din Bacău a găzduit, în data de 31 mai 2024, susţinerea publică a două teze de abilitare.
Conf. univ. dr. ing. ec. Florin-Marian NEDEFF a prezentat teza „Studii și cercetări în domeniul protecției factorilor de mediu”. Comisia de abilitare a avut în componență specialiști de prestigiu internațional și național în domeniul Ingineria Mediului: Prof. univ. dr. Adriana-Luminița FÎNARU de la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, Prof. univ. dr. ing. Jose Luis CUETO ANCELA, de la Universitatea din Cadiz, Spania şi Prof. univ. dr. Maricel AGOP de la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași.
Conf. univ. dr. ing. Claudia TOMOZEI a prezentat teza „Monitorizarea și protecția factorilor de mediu”. Comisia de abilitare a fost formată din specialiști de prestigiu internațional și național în domeniul Ingineria Mediului : Prof. univ. dr. ing. Dr.h.c. Valentin NEDEFF de la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, Prof. univ. dr. ing. Juan Antonio LÓPEZ RAMIREZ de la Universitatea din Cadiz, Spania și Prof. univ. dr. Florentina-Daniela MUNTEANU de la Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad.
Dezbaterile au generat numeroase idei pentru cercetări viitoare, care pot oferi soluţii la provocările de mediu cu care se confruntă în prezent societatea, la nivel global. Aceste direcţii pot constitui un punct de plecare atât pentru specialiștii prezenți, cât și pentru viitorii studenți doctoranzi, interesați de această arie a cunoaşterii. A fost subliniată ideea de muncă în echipă, atât de importantă în obţinerea unor rezultate cu aplicabilitate practică în problemele de mediu.
Facultatea de Inginerie a Universităţii „Vasile Alecsandri” din Bacău a reuşit să construiască un colectiv eficient, cu rezultate deosebite în domeniul Ingineria Mediului, valorificând această experienţă în cadrul colaborărilor cu parteneri locali, naţionali şi internaţionali – universităţi şi parteneri din mediul industrial.
Cel de Sus a zis
Unde se duc studiile acestea zise “doctorale”… pe rafturi inventate? Imprimanta de diplome doctorale fără epopee. Bani bugetari aruncați. La muncă în fabrici!