Cercetările în cazul dosarului ce vizează explozia de la magazinul DEDEMAN din Botoșani au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunal, însă în paralel și alte instituții au verificările proprii.
Conform ziarului Botoșăneanul, infracțiunile constatate până la acest moment la dosar sunt de vătămare corporală din culpă și distrugere în formă agravată, dar nu vizează vreo persoană sau entitate juridică.
Ancheta se preconizează a fi una de durată. Valeriu Chihaia, prim procuror Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani susține că este cea mai complexă din ultimul deceniu. „Greu să o compari cu altceva. Este ceva cu care ne-am mai întâlnit în urmă cu șapte ani. Aceea a avut alt specific, acolo era mult mai clar de unde a pornit, cine avea posibila vină și până la urmă s-a confirmat. Nu știu cât de complexă va fi prin numărul mare de persoane, de audieri de până acum. Da, este o anchetă complexă. Deocamdată, să dea Dumnezeu să nu fie victime decedate”, a declarat procurorul pentru publicația Botoșăneanul.
Martori cheie pe patul de spital
Până la acest moment au fost audiate zeci de persoane care au avut calitate de martori, dintre clienți sau angajați Dedeman. Audierile au avut loc la sediul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani, sub coordonarea procurorului.
Însă, s-ar părea că decisive ar fi mărturiile a doi dintre răniții în deflagrație. Este vorba despre pacienții care se află la Spitalul Floreasca și a căror stare comunicată periodic este lent favorabilă. Cei doi sunt colaboratorul extern care s-a ocupat de montarea centralei termice și angajatul magazinului de bricolaj care avea în sarcină monitorizarea rețelei termice. Practic, este posibil ca aceste două persoane să poată oferi detalii decisive în anchetă pentru a se vedea unde s-a greșit.
Magazinul Dedeman se pregătește de redeschidere
Experții în construcții și inginerie au analizat structurile afectate pentru a determina impactul și cauzele posibile ale exploziei. Specialiștii din cadrul Inspectoratului de Stat în Construcții (ISC) Botoșani au efectuat propriile verificări și au constatat că structura de rezistență a clădirii nu a fost afectată, așadar lucrările de reparații pot fi efectuate.
„Au ținut legătura cu noi și cu criminaliștii și, cu acordul nostru, în momentul în care nu a mai fost nevoie să se ridice de la fața locului materiale de probă, i s-a dat acordul să repare”, a mai precizat Valeriu Chihaia, prim procuror Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani.
În curtea Dedeman, în aceste zile este un veritabil furnicar de muncitori care lucrează în interiorul magazinului dar și la fațada afectată de suflul exploziei. Se pare că se dorește ca undeva la jumătatea lunii iulie activitatea magazinului să fie reluată.
Între timp, cei peste 170 de angajați nu au fost afectați de suspendarea activității, ei având contractele de muncă active. O parte se află în concedii medicale sau de odihnă, în timp ce alții au fost detașați la alte puncte de lucru din județele învecinate, cu asigurarea navetei de către angajator.
Momentul exploziei, surprins pe camerele de supraveghere din zonă
Lasă un răspuns