Garda de Mediu Bacău s-a autosesizat cu privire la poluarea aerului generată de o societate de construcții care efectua lucrări la trotuarul din fața Școlii Gimnaziale „Alexandru Ioan Cuza” din Bacău. Această firmă tăia bordurile fără a implementa măsuri de limitare a prafului, punând astfel în pericol sănătatea locuitorilor din zonă, a precizat Garda de Mediu, pe Facebook.
„Poluarea aerului este o problemă gravă, iar comportamentul iresponsabil al societății de construcții nu poate fi tolerat”, potrivit instituției de control. În urma investigațiilor, Garda de Mediu a sancționat firma cu o amendă de 5.000 de lei pentru nerespectarea normelor de protecție a mediului.
„Este esențial ca astfel de acțiuni să fie penalizate pentru a preveni repetarea lor în viitor și pentru a proteja sănătatea publică. Recomandăm cetățenilor să sesizeze astfel de fenomene de poluare Primăriei Municipiului Bacău, beneficiară a acestor lucrări care prin personalul de specialitate poate verifica și stopa aceste practici ilegale. Facem un apel către Municipiul Bacău să intensifice controalele asupra lucrărilor de construcții și să se asigure că toate firmele respectă reglementările privind protecția mediului”, se mai arată în comunicatul Gărzii de Mediu Bacău.
Alin a zis
Ce controale? In ce batjocura se fac lucrarile si se vor receptiona, va dati seama ce spagi se dau ? Mai au curaj sa ceara cuiva socoteala? Un oras infect, un judet infect! Cei mai excroci care au condus judetul si orasul Bacau ! Dar cu radacini la securisti ! Iar idiotii de bacauani voteaza in continuare toate jigodiile!
Maria a zis
Cred ca daca ai părăsi acest județ, care te stârnește,ar ramane orasul nostru mai curat si fara un idiot!!! Incultule!!!
Bacauan a zis
Dar pentru poluarea sonora cu decibeli de pe Insula de agrement de ce nu se autosesiaza nimeni? Sa tii un oras pana dimnineata la ora 3 in zgomot in acest caz nu ar trebui aplicate sanctiuni pentru a protejata sănătatea si linistea publică?
Claudia a zis
Dacă nici vara nu te poți relaxa, pe muzica. Tristilor!
Marius P a zis
In același mod se lucrează și la Onești din luna mai a.c. taiatul bordurilor cu flexul cu diamant praf foarte mult, și in parcul Cancicov, aleea spre Muzeu/ Biblioteca ieri dimineață 2 ore au taiat pavele , praf cât cuprinde. Așa știu Doreii să lucreze, unii spun că nu au apă ca să folosească altă mașinărie de tăiat!
veteranul a zis
Bacauanii au ceea ce au votat. Daca au votat cum au votat, nu au decat sa suporte consecintele, fara a se plange de ceva. Rezultatul votului arata ca bacauanii si-au asumat toate neajunsurile create de valul de transformari nefericite la care e supus orasul, deci in consecinta, ciocul mic si capul la cutie! Mai vorbim peste patru ani, evident cine mai ajunge!
miki a zis
Si asa tot orasul e vraiste, acuma cand se apuca unii sa mai faca cate ceva, sa le dam amenda, zic…. Primare, terminam si noi vara asta cu pistele de biciclete, sau mai lasam ceva si pentru campania urmatoare?
Paul Adamescu a zis
Pentru dumneavoastra, stimati jurnalisti, de ce nu solicitati in scris, catre UAT Municipiul Bacau, situatia lucrarilor publice la zi, cuprinzand, documentatia de licitare si atribuire, contractele si toate documentele ulterioare, procese verbale si situatia platilor, echipele (functionari publici sau contractuali) ce se ocupa din primarie de licitatii, fonduri europene/nationale, supervizarea si receptia lucrarilor.
Vrem sa-i cunoastem si noi pe stimabilii incasatori de salarii frumoase din cadrul UAT Municipiul Bacau, in special cei din achizitii publice, urbanism, supervizarea si receptia lucrarilor.
In principiu multe din informatii sunt in organigrama si declaratiile de avere publice, insa am vrea sa vedem ceva mai multa vlaga in articole, parca ar fi al doilea job asta pentru dumneavoastra si scrieti cand aveti timp, putin documentat, din informatiile de la cafea, sau cat va permit baietii destepti de langa Pedagogic…
Este simplu, adrese oficiale, daca nu va raspund ii actionati in instanta si plangeri pentru abuz in serviciu.
Cererile le puteti formula prin e-mail, puteti pune si dna, parchet si curtea de conturi in cc…
Evident nu putem da vina pe primar, dumnealui este acum promotorul campaniei electorale a sefutei hastag usr, deci e prins cu treaba mai importanta la capitala si probabil face naveta intre sediul usr si alte sedii ale unor institutii, servicii, prestigioase…
Hi faceti o sub pagina dedicata administratiei locale din urbea noastra…
Vrem sa stim si noi cine da aprobarile de rasar blocuri noi in cartiere de case peste tot in Bacau, pe Bancii si la intersectie in deal alte 3-4 noi intre case….la Legionarul care doarme….direct in fata crasmei…. probabil a si votat in CL…. ca de asta vor toti in CL….
Va salutam si va dorim sa scrieti articole mult mai interesante si cu informatii mai bogate!
Gica Contra a zis
@ Inspectoratul Teritorial pentru Protectia Muncii: nu va sare nimic in ochi cand vedeti fotografiile? Muncitorilor si trecatorilor sunt sigur ca le-a sarit cate ceva in ochi…
De asemenea, a se observa cum muncitorii au echipament complet de protectie individuala: casca de protectie, bocanci de protectie, combinezon, manusi, ochelari de protectie, casti de protectie auditiva si masti impotriva prafului. Iar ala care taie are curul gol; trebuie si un dop de protectie.
Adina Popescu a zis
Mai Gica, daca tu crezi sincer ca o firma ce lucreaza cu institutia publica nu este donator frecvent de spagi te inseli.
Incepan de la comisia de achizitii publice, comisia de receptie si conducatorul unitatii, unii consilieri locali, dar si restul institutiilor abonate cu rol de control, majoritatea numiti in functii pe linii de partid indiferent de culoare, cotizeaza si ei piramidal la sefii lro si la partid.
Deci ce sa faca o institutie deconcentrata cu sef numit poilitic?
Sa amendeze pe cine aduce cascavalul la seful lui si la partid?
Romascanul amorezat a zis
Dar pe sub pod la Mărgineni unde se ridică un nou bloc ajunge cineva? Era interesant de văzut cat timp au demolat vechime construcții cat au respectat regulile …ps: poliția locală poate trece și prin zona … circulă tiruri care nu au ce căuta prin oraș..
Daniel a zis
La Piata Centrala, langa covrigaria Luca lucrau cu mare grija. Taiau betonul dar turnau apa dintr o sticla de doi litri.
Xxx777 a zis
Asta ati ales, asta aveti. Nu este destul cu canicula, acum avem si praf de tras in plamani. Ca doar viziteu nu sta langa aia la polizat bordurile. Pai nu mai facem noi modernizare? Nu mai facem noi niste piste? Ca doar vin alegerile. Cat despre proiectele futuriste de la parcul Cancicov ori alte fantezii ale edilului, le mai facem peste alti 4 ani ca acum s a dus domnul grivei sa o pazeasca pe madam lasconi la Campulung….