Rezultate Definitivat 2024: în județul Bacău, rata de promovare este de 75,5%

Andra Juverdeanu

În judeţul Bacău, procentul de promovare din sesiunea 2024 (medii mai mari sau egale cu 8), înregistrat în urma desfășurării probei scrise din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământul preuniversitar este de 75,5% (mai mare decât rata de promovare la nivel național care este de 72,6%). Notele obținute de candidați la proba scrisă a acestui examen au fost publicate de Ministerul Educației astăzi, 30 iulie, pe site-ul dedicat http://definitivat.edu.ro.

Inspectoratul Școlar Judetean Bacău (foto arhivă)

La proba scrisă din această sesiune, au fost prezenți 192 candidați, din totalul de 202 cu dosare validate, adică un procent de 95,04%, rată de participare. Dintre aceștia, 4 candidați s-au retras în timpul susțineri lucrării, din motive personale, niciun candidat nu a fost eliminat pentru fraudă în centru de examen, organizat anul acesta la Colegiul „N.V.Karpen” Bacău, și nicio lucrare nu a fost anulată în timpul evaluărilor. 188 de lucrări scrise, ale candidaților din județul Bacău, au fost scanate și încărcate în platforma dedicată pentru a fi evaluate.

Conform rezultatelor inițiale (înainte de contestații), 142 de candidați din județul Bacău au medii între 8 (opt) și 10 (zece). Un candidat a fost notat la proba scrisă cu nota maximă 10 (zece) la disciplina Biologie. Candidați care au medii sub limita de 8 (opt) sunt 46.

Una din condițiile pentru promovarea acestui examen este ca notele la proba scrisă și la inspecție să fie fiecare peste 7 (șapte), iar media acestora să fie peste 8 (opt). Candidații care nu au media peste 8 (opt) pot fi angajați doar pe perioadă determinată, au statut de debutant și nu pot avansa în cariera didactică.
Contestațiile se depun la centrele de examen, conform calendarului aprobat, în zilele de 30 iulie (până la ora 20:00) și 31 iulie (până la ora 12:00). Acestea pot fi trimise și pe mail la adresa definitivat@e-isjbacau.ro. Nu pot fi contestate lucrările scrise ale altor candidați. Rezultatele finale, după soluționarea contestațiilor, vor fi afișate în data de 6 august. Ulterior, până pe 9 august, tabelele nominale cu aceste rezultate ale candidaților promovați se transmit la Ministerul Educației, iar validarea acestora se va face prin ordin de ministru, până pe 26 august.

Cadrele didactice care promovează examenul dobândesc dreptul de practică în învățământul preuniversitar, acesta fiind, de altfel, și obiectivul acestui examen național. Prin accederea la definitivarea în învățământ, cadrul didactic depășește stadiul de debutant și poate intra pe o rută ascendentă de profesionalizare. Candidații pot susține examenul național pentru definitivare în învățământ fără taxă de cel mult 3 ori. (sursa: comunicat de presă)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.