ACCENTE Calapodul lui Ceaușescu

Doru CIUCESCU

În aceste zile s-au împlinit 86 de ani de la nașterea lui Nicolae Ceaușescu, dictatorul care, prin puterea pe care a avut-o, a influențat major destinele noastre, ale românilor, din martie 1965 pînă în decembrie 1989. În tot acest sfert de secol, generații întregi de români s-au născut, au trăit și s-au dus în lumea celor drepți, iar, cu voia sau fără voia lor, Ceaușescu a guvernat peste toată țara. Marele psiholog francez Eric Berne a spus un mare adevăr: „Libertatea dă putere fiecăruia de a-și îndeplini proiectele, iar puterea dă libertatea de a zădărnici proiectele altora”. Dacă puterea lui Ceaușescu a zădărnicit, sau nu, proiectele altora, este suficient să se înregistreze modul în care perioada 1965-1989 a intrat în limbajul curent al românilor: „a lui nea’ Nicu”, „a răposatului”, „a lui Ceașcă”, „a odiosului”, „a împușcatului”, însă nimeni nu dorește să utilizeze termenul consacrat al limbajului de lemn ceaușist – „epoca de aur”. La moartea conducătorilor de stat care au fost iubiți cu adevărat de mase, unii oameni suferă atît de mult, încît își pun capăt zilelor. Astfel, la auzul morții regelui Muammad al V-lea, cel care a proclamat independența statului, mulți marocani nu au putut suporta situația și s-au sinucis, sărind de la etaj. În România, de la vestea arestării cuplului dictatorial și pînă la sfîrșitul lui lîngă un perete de cazarmă, unii români nu au putut suporta situația și au încercat să-și descarce nervii și să destabilizeze țara prin teroare, trăgînd în mulțimea nevinovată.

Activitatea de lider comunist a lui Ceaușescu poartă puternic amprenta experiențelor de viață pe care le-a trăit în ultima parte a copilăriei. Abia terminase 4 clase primare cînd, din cauza sărăciei, a părăsit casa părintească din Scornicești și, cu bocceluța pe umăr, a luat drumul Bucureștiului, unde nu cunoștea pe nimeni. În zilele noastre, dacă un copil de 11 ani pleacă din provincie în Capitală, poate ajunge fie într-o casă de copii, fie la poliție sau devine aurolac. În Bucureștiul anului 1929 este evident că sărmanul Nicolae, singur, fără părinți, a dus o viață foarte grea, fiind vrednic de plîns. La un moment dat a ajuns calfă de cizmar. Atunci a luat el contact cu…calapodul. Dacă avea de reparat un pantof, îl trăgea pe calapod, iar dacă avea de executat un pantof nou, el trăgea materialele tot pe calapod. Lucrul îi era ușurat foarte mult prin utilizarea calapodului. Privea cu satisfacție șirul de pantofi executați la calapod. La terminarea zilei de lucru, calfa Nicolae arăta patronului șirul de pantofi identici, iar acesta era mulțumit și scotea banul din buzunar. Încă nu intrase în pubertate și, deja, căpătase pasiune pentru lucrurile identice, făcute după același calapod.

După ce a ajuns „geniul din Carpați” și a avut putere semi-dumnezeiască, Ceaușescu a căutat să „tragă pe calapod”, să uniformizeze tot ce îi cădea în mînă. În cele ce urmează nu doresc să comentez uniformizarea impusă de Ceaușescu, în sensul că a fost bună sau nu, ci numai să prezint unele aspecte ale ei.

În primul rînd, și-a propus să uniformizeze conștiința românilor prin crearea „omului de tip nou, constructor la socialismului”. Cine era „mai tare de cap” și nu se lăsa „tras pe calapod” suferea consecințe cu grade diferite de severitate, care puteau ajunge la internarea în spitalele de bolnavi mintali sau la închiderea în numeroasele temnițe de pe teritoriul țării.

În al doilea rînd, „conducătorul cel iubit” a căutat să uniformizeze hrana românilor prin introducerea rațiilor egale, în numele unei așa-zise „alimentații raționale”.

În al treilea rînd, „mult-stimatul tovarăș” a limitat dreptul de proprietate la o singură casă și un singur autoturism.

În al patrulea rînd, „marele vizionar” a uniformizat dreptul de a călători în străinătate, și anume: o dată la 2 ani.

În al cincilea rînd, el a căutat să uniformizeze salariile „pretenilor”, astfel că salariile mari creșteau mai puțin, iar cele mici creșteau mai mult.

În altă ordine de idei, Ceaușescu a căutat să uniformizeze orașele și așa s-a ajuns ca, de exemplu, un cartier din Bacău să semene cu unul din Buzău sau din Craiova, iar dacă drumurile din Bacău aveau…gropi, neapărat și drumurile din Buzău sau Craiova se găseau în aceeași stare.

De asemenea, el a căutat să reducă diferențele dintre orașe și sate. Astfel, multe sate au devenit orașe, iar multe cartiere din orașe au devenit asemănătoare cu…satele.

Dar, ceea ce nu și-a dat seama Ceaușescu, este că și el însuși a fost „tras pe calapod” cînd a devenit dictator, ca toată pleiada de dictatori constructori ai socialismului pe diferite meridiane ale lumii. În acest sens, cel mai elocvent exemplu îl constituie dictaturile personale ale lui Nicolae Ceaușescu și Kim Ir Sen, președintele coreean, care s-au asemănat foarte mult, iar deosebirile dintre ele s-au datorat faptului că prima a fost impusă unui popor european, iar cealaltă-unui popor asiatic.

Care a fost „calapodul” care a permis fasonarea unor astfel de dictatori? Desigur, răspunsul este complex, prezentînd multe aspecte. Relevant mi se pare faptul că atît Nicolae Ceaușescu, cît și Kim Ir Sen, au condus țări în care regimul comunist a fost inițiat prin intrarea Armatei Roșii în 1944, respectiv în 1945. Ulterior, ambele regimuri comuniste nu au mai beneficiat de prezența și, implicit, de sprijinul Armatei Roșii. În aceste condiții, cei doi conducători de stat au căutat să-și întărească poziția de lider nu așteptînd să fie primiți în audiență la Kremlin, ci prin eliminarea fracțiunilor oponente din partid și prin anihilarea oricărei forme de revoltă din partea maselor, cu mijloace mai mult sau mai puțin democratice. Fără oponență politică și cu o populație redusă în cea mai mare parte la tăcere, dictaturile lui Nicolae Ceaușescu și Kim Ir Sen s-au putut dezvolta ca o tumoare malignă, care s-a răspîndit în mințile oamenilor, adică acolo unde bisturiul nu poate opera.

În prezent, „pax americana”, care a apărut după cîștigarea de către yankei a războiului rece, nu mai permite apariția unui partid unic în țările candidate la intrarea în NATO, dar noi, românii, trebuie să fim vigilenți, pentru că…excepția poate confirma regula!