Personalul ISU Bacău a făcut bilanțul intervențiilor necesare după fenomenele meteo de vineri seara, din județ. Subsolurile mai multor instituții publice din Bacău au fost inundate, însă niciuna dintrea acestea nu a anunțat public despre situațiile cu care se confruntă.
După o noapte grea, cu multe intervenții după furtună, tura de sâmbătă a salvatorilor de la ISU a lucrat pentru evacuarea apei din 4 curți și un beci inundate din municipiul Bacău; evacuarea apei din subsolurile Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Bacău și a 6 blocuri de locuințe, dar și de la demisolul Grădiniței Crai Nou din Bacău.
A fost degajat un copac căzut peste un autoturism și salvarea unui polițist local blocat în mașină, în comuna Blăgești.
În misiunile de înlăturare a fenomenelor hidrometeorologice sunt angrenați 37 de pompieri militari, ce încadrează 15 mijloace de intervenție specifice.
„Din fericire, în niciuna dintre situații nu s-a impus evacuarea populației. De asemenea, menționăm faptul că nu există localități izolate și nici drumuri naționale/județene/comunale blocate”, anunță ISU Bacău, care precizează că a fost reluată alimentarea cu energie electrică în trei localități, respectiv Brad, Dumbrava, Itești.
„Situația operativă este atent monitorizată de Centrul Operațional Județean, instituția noastră fiind în permanență pregătită să furnizeze răspunsul prompt la solicitările venite din partea cetățenilor sau a altor structuri cu rol în managementul situațiilor de urgență”, se afirmă într-un comunicat ISU Bacău.
În sprijinul ISU Galați, în această dimineață a fost dislocat și un echipaj din cadrul Detașamentului de Pompieri Bacău, compus din doi subofițeri, cu o autospecială de primă intervenție și comandă, peridoc și două bărci.
„Rămânem mobilizați în continuare, în sprijinul celor care ne solicită intervenția. Reamintim faptul că județul Bacău se află sub o avertizare hidrologică COD PORTOCALIU, emisă de ANM, Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor București, valabilă pentru intervalul 14 septembrie a.c., ora 12:00 – 15 septembrie a.c., ora 12:00”, mai avertizează pompierii băcăuani.
Lasă un răspuns