Primăria Bacău anunță că s-a ordinul de începere a lucrărilor pentru modernizarea Parcului Cancicov.
Astăzi s-a predat amplasamentul către constructor pentru organizarea de șantier. Termenul de execuție este de 18 luni. Proiectul include refacerea monumentelor, a fântânilor, a spatiilor de joacă, adăugarea unor spații sportive și de plimbare pentru animalele de companie, o gradină senzorială.
Se va monta mobilier urban nou, un sistem de iluminat corespunzător și toalete publice moderne. Proiectul cuprinde plantări de noi arbori, arbuști și flori. Printre noutăți se află și un lac de agrement pentru care vor începe săpăturile in curând.
Lucrările vor costa 37 de milioane de lei și vor veni din fonduri europene, prin Programul Operațional 2021-2027, prioritatea 7.
Viorel Dezvoltatorul a zis
Vreau si eu un teren langa parc sa-mi fac un sediu de firma si o vila.
Aveti idee cine face combinatiile cu terenuri in Bacau?
Sa imi spuna cum se scoate din domeniul public un teren de vre-o 5.000 de metri patrati?
Consilierii locali, functionarii publici, demnitarii, secretarul general, sefii de compartimente, avocatii de casa?
Nu stiu cui sa ma adresez, sunt atatea administratii si clase de combinatori de elita ce au jefuit Bacaul de 30 ani ca sunt dezorientat…
Lili a zis
Să sperăm că o să se realizeze acest proiect fiindcă din păcate sunt multe proiecte începute și neterminate. Din păcate cei de la consiliul județean au început cu mare fast bibliotecă , muzeu, parc atletik, flarmonica, casa Vasile Alexandri , peste tot șantiere, treabă de mântuială.
Adrian Grosu a zis
Parcul nu era prioritar pentru modernizare, orasul are muuuulte alte prioritati : amenajarea parcarilor in locul garajelor daramate si lasate de izbeliste, locurile de joaca existente care sunt vai de capul lor, aqua-parcul de la Insula, toaletarea spatiilor verzi pentru ca nu numai prin centrul orasului sunt garduri vii, amenajarea corespunzatoarea a locurilor unde sunt containerele de reciclabile etc.
In ultimii ani fata orasului se schimba in rau, o spun eu, care de 5 ani vin acasa doar in concedii. Se poate mult mai bine, dar nu avem manageri buni pe nicaieri, asta e meteahna.
Mihaela a zis
Parcul are nevoie de intretinere,curatenie,reparatii si vopsiri corecte a mobilierului specific, reamenajarea aleilor lasate de izbeliste,completarea vegetatiei decorative si completarea copacilor distrusi, nu proiecte aiurite cu alei senzoriale, pentru ca exista deja la Muzeul de Stiintele Naturii. Sa dispara din parc zona de administratie ,extinsa si negospodarita inexplicabil, sa se respecte aleea de intrare originala ,de acum 105 ani ,la Colegiul National Pedagogic “Stefan cel Mare”, monument de architectura si afiliat UNESCO, pentru ca legea interzice afectarea unor astfel de edificii, atat de valoroase si rare in orasul nostru.
Parcul are amenajat lacusorul cu terasa,are statui neingrijite, a disparut monumentul traditional “Si in Moldova Nasc Oameni” de care ne mai amintim unii dintre noi si care ar putea fi refacut cu artizanii din Judet!
Si total ar putea costa mai putin!