~2 min lectură 7 comentarii

Crește numărul pacienților ajunși la SJU Bacău, din cauza mușcăturilor de câine. Medicii atrag atenția asupra pericolului provocat de rabie

Andra Juverdeanu

Numărul persoanelor care ajung la Spitalul Județean de Urgență Bacău, din cauza mușcăturilor de animale, a crescut în ultima perioadă, anunță reprezentanții unității spitalicești.

Marți seara, în jurul orei 20.00, la serviciul de urgențe UPU Adulți din cadrul Spitalului Județean de Urgențe Bacău, a fost adus cu un echipaj de la Ambulanță, un pacient de 59 de ani, din localitatea Somușca, având multiple răni provocate de propriul câine aflat în gospodărie.

Potrivit medicilor de la Urgențe, pacientul avea răni multiple în zona brațelor, a gambelor și pe torace. Bărbatul rănit a fost stabilizat și preluat imediat de medicii de la secția Chirurgie Plastică și Microchirurgie Reconstructivă, date fiind rănile destul de serioase, pe o mare parte din corp. Aici, specialiștii l-au pregătit pentru a intra în sala de operații.

Acesta nu este singurul caz de mușcături provocate de animale care a ajuns la SJU Bacău, în doar câteva zile fiind aduse alte patru persoane cu astfel de răni.

„În acest context, medicii atrag din nou atenția în privința stăpânilor de animale, în scopul de a le vaccina antirabic, dată fiind prezența vulpilor în zonele rurale, dar nu numai, aceste animale fiind, de regulă, principalii vectori ai virusului rabiei. Mai mult, în cazul profilaxiei post-expunere, se impune cu necesitate și vaccinarea persoanelor care au fost expuse unui animal despre care se știe sau se crede că ar avea rabie”, transmite SJU Bacău.

De altfel, trebuie reținut că rabia este o boală virală care afectează sistemul nervos și creierul, fiind aproape întotdeauna letal, odată ce apar simptomele infecției cu temutul virus.

Pe de altă parte, medicii secției de Chirurgie Plastică și Microchirurgie Reconstructivă se așteaptă ca, odată cu debutul sezonului agricol de toamnă, să se multiplice cazurile de accidente cu utilajele folosite în acest domeniu, dar și a arsurilor provocate în gospodării la procesarea fructelor pentru țuică ș.a.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

7
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. c
    cristi
    25 septembrie 2024, 10:29
    0

    nici aici primaria usr bacau nu are nici o vina, asa cum ii tot apara unii dezorientati prin comentarii…nici macar sat fara caini nu e bacaul…ca e plin de caini…mai rau a ajuns…o mocirla si o mizerie cu curcubeu pe blocuri…..

  2. V
    Vai de Noi
    25 septembrie 2024, 11:01
    0

    Tot de pe timpul lui Trotineatza, un copil eminent la scoala a fost muscat de un caine care umbla intr-o haita prin Bacau. Copilul s-a dus la Urgente la Bacau, unde nu exista vaccin anti-rabic. Parintii l-au dus cu masina lor, imediat, la Iasi.
    Pe cine prind ca voteaza USR, PSD sau PNL chiar ii trag niste suturi in cur.

    1. B
      Baba Sâc
      25 septembrie 2024, 15:16 răspuns pentru @Vai de Noi
      0

      Pupici oferiți tuturor dimineața la prânz și seara în fiecare zi în(cur) următorii patru ani nouă celor apolitici! MOJICILOR!!!

    2. R
      Radu
      26 septembrie 2024, 05:25 răspuns pentru @Vai de Noi
      0

      Și cine e responsabil de spital? Nu Consiliul Județean? Nu PSD? Ministrul de unde e?

      1. A
        Ardu
        26 septembrie 2024, 07:00 răspuns pentru @Radu
        0

        Evenimentul se intampla pe vremea plandemiei, cand Sanatatea era la USR, iar guvernul era PNL USR.

  3. V
    Veteranu original
    25 septembrie 2024, 14:37
    0

    Rostogol nu poate să îi prindă, el se chinuie…Dar ce să vezi, in mijlocul bacăului vin câinii din alte UAT-uri. Nu are ce să facă! /s

    1. Ai haită de câni care se rup pe str. Henri Coandă, iesă cățaua cu 7 puii după ea de pe terenu lu ivăncel care le deschis lângă crab

    2. Ai haită de câni care doarme în mijlocul drumului la stația de taxiuri de la pedagogic

    3. Ai haită de câni care se rup pe str. constanței cu ceilalți care vin dinspre elmet pe la PECO-ul Helios

    4. E concurs de lătrat noaptea dinspe cancicov

    5. Mai adăugați și voi că sigur aveți în zonă. De la alecu russo care aleargă pe la sala sporturilor până la pușcărie la Athletic park unde o să faceț mușchi la gambe când vă aleargă cânii veniți dinspre gară ( o să ajute la micșorat timpii per tură)

    Vă pupă tată votați psdpnlusrudmraursosuleț, toți praf!

    1. B
      Baba Sâc
      25 septembrie 2024, 15:18 răspuns pentru @Veteranu original
      0

      SÂC, ciudă să muriți de oftică!Al vostru pe tușă următorii patru ani!

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.