Primarul Stanciu-Viziteu vrea să șteargă toate majorările de întârziere aferente obligațiilor fiscale restante la 31 august 2024, atât pentru firme, cât și pentru persoane fizice. Prin această facilitate fiscală acordată rău-platnicilor, edilul speră că aceștia își vor achita datoriile la zi.
„În cazul scutirii de la plata creanțelor accesoriilor această facilitate va contribui la încasarea voluntară a creanțelor bugetare principale restante. Condițiile socio-economice actuale, studiile și datele statistice arată că la nivelul persoanelor fizice executarea silită a creanțelor bugetare restante se desfășoară foarte greu datorită numărului scăzut de persoane fizice ce obțin venituri urmăribile. Utilizarea în continuare în foarte mică măsură a conturilor bancare, legislația fiscală care protejează într-o mare măsură persoanele fizice supuse executării silite au dus la acumularea unor creanțe bugetare restante foarte mari care cu greu mai pot fi încasate sau chiar imposibil de recuperat.
Neacordarea unor facilități la plata impozitelor și taxelor locale ar accentua și mai mult problemele financiare ale firmelor aflate în procedura de insolvență, faliment, dizolvare, lichidare sau chiar ar putea duce la intrarea în procedura insolvenței a altor noi firme. La nivelul Municipiului Bacău creanțele restante ale acestor firme în insolvență reprezintă aproximativ 80% din totalul creanțelor restante la toate societățile aflate în evidența fiscală, însumând peste 65 mil lei. Asupra acestor creanțe organul fiscal local nu mai are potrivit legii nici o posibilitate directă de recuperare. Gradul de încasare din acest tip de creanță este de sub 5%”, arată primarul Viziteu în expunerea de motive a proiectului ce va fi pe ordinea de zi a Consiliului Local următor.
Adina Popescu a zis
Lucrurile sunt simple.
Exista functionari publici in Primaria Bacau, ce au ca atributii colectarea taxelor si impozitelor.
Sunt sarcini de serviciu pentru care primesc bani frumosi.
Ce demersuri legale a intreprins Primaria Bacau pentru a recupera restantele?
A lasat sa se acumuleze impozite si mtaxe la firme ani de zile fara a lua masurile legale ce se impun?
Tinand cont ca dl. primar este la al doilea mandat, banuiesc ca datoriile firmelor sunt de 3-4 ani, poate multe sunt si prescrise, asadar este si vina factorilor de raspundere pentru slaba colectare a taxelor si impozitelor.
Situatia se va accentua, pentru ca supraimpozitarea va da nastere mereu la subterfugii sau neplata darilor.
La fel este si in cazul finantelor publice, unde avem un cod fiscal stufos si neadaptat la realitatile din 2024.
Ar fi de preferat ca statul cu toate institutiile sa isi corecteze deficitul bugetar prin reformare si reorganizare a institutiilor in mod eficient cu adevarat in slujba cetatenilor.
Cele 7 servicii si magistratii sa-si miste fundurile imputite si sa dezmembreze caracatitile politice, viermii astia ce au infestat toate institutiile, politizand capilar tot ce se putea…pana la presedinti si administratori de bloc.
Din disperare de cauza ca visteriile sunt goale, jegurile de politicieni au ca ultima solutie supraimpozitarea persoanelor fizice, prin eliminarea microintreprinderilor, incet si subtil prin tertipuri, coborarea pragurilor, cass platit de administratori de 2…3…4 ori…, cresterea impozitelor pe dividende si precis urmeaza cresterea tva si a impozitului pe profit…
Asta ca sa intretina o armata de martalogi si jeguri din aparatul bugetari, multi dintre ei in functie de conducere, parte din ciuma politica.
Nu doar atat, din bugetele publice sug zilnic zdrentele de administratori prin firmele de casa politice milioane, zeci si sute de milioane de euro… gasiti toti excrocii astia in SEAP!
Aloo serviciile, aloo magistratii…pentru ce naiba va mai platim daca voi in 30 ani ati asistat nepasatori la distrugerea unei natiuni?
A, da, sunteti si voi tot niste ordinari….slugile politicienilor…sugeti si voi seva tariii…!
Probabil ca la un moment dat cand le va ajunge cutitul la os…si vor vedea ca firmele lor dau faliment si ale sugacilor prospera….cand vor vedea ca ei fac foamea in casa si vecinii lor bugetari au bolizi si vacante de lux…vor pune mana pe ciocane sau ce au prin casa si isi vor face dreptate….pana atunci stau nepasatori cu berea in fata la tv…
Popescu Adinutza a zis
Ai vrut să pari inteligent dar nu esti decât un alt analfabet funcțional care probabil are și 3 facultăți făcute la fără frecvență !!! Mai trebuia să intrebi „Cât e halatul ??? ” și înțelegeam tot ce ai zis.
Rapan de Bugetar a zis
Tu precis esti un martalog de bugetar sugaci la banul public si te doare ce am scris…
Ai vrea tu sa fie toate duse in derizoriu insa martalogule, suntem cu ochii pe ce sifonati din bugete si o sa va trimitem covrigi in curand…
Rampan de bugetar ce esti!
Karpe tul a zis
Data viitoare nu voi mai plati taxele la timp catre primarie. Sa beneficiez si eu de o amnistie. Rog cei corecti cu plata taxelor sa nu mai plateasca nici ei taxele sa beneficiem mai multi de benefiiciile amnistierii taxelor .. sa plateasca prostii..!! Comentariile de pe aici sunt aiurea. Se vede ca sunt taberele partidelor care si baga buzdugane cu capuri mari pe gat… !!
sergiu a zis
La taxe si impozite locale bacau se sterg datoriile si amenzile, sau se muta pe roluri ale unor oameni ai strazii, sa verifice rolurile familiilor din politica sau a marimor fosti functionari!!!!
Lucian Zoltan a zis
Era plina curtea la USR Bacau de bmw-uri noi…saptamana trecuta…
Ma gandesc ca sunt ale firmelor ce platesc taxele si impozitele la timp la primarie si la stat…
Astia de la usr sunt fani bmw…sefu cu electrica….si subordonatii tot cu marca asta stricacioasa.
Tinand cont ca e francofon cu doctorat putea alege si el o masina frantuzeasca…ceva mai mare decat cutia de chibrituri made in germania cu piese din china…