Trei rute introduse anul acesta de DAN Air în lista destinațiilor disponibile de pe Aeroportul Bacău au fost oprite temporar de companie. Motivul îl constituie lipsa pasagerilor, deși este vorba despre orașe din Italia și Spania, la mare căutare printre băcăuani.
Astfel, zborurile din lunile octombrie și noiembrie pentru rutele Bacău – Madrid, Bacău – Bergamo și Bacău – Bologna au fost întrerupte temporar, conducerea companiei susținând că vor fi reluate în decembrie.
“Operarea pentru destinațiile Madrid, Bologna și Bergamo este oprită temporar în perioada octombrie – decembrie, iar această decizie a fost luată în strânsă legătură cu cererea pentru aceste rute, care a scăzut simțitor, odată cu ieșirea din sezonul estival. Ce trebuie să înțelegem este faptul că profilul de pasageri care călătoresc pe aeroportul din Bacău este diferit de cei care zboară de pe alte aeroporturi din țară, cei mai mulți călătoresc în lunile de vară și în perioada sărbătorilor. Astfel, există niște diferențe dramatice în ceea ce privește cererea de zboruri pe anumite rute, cum sunt și cele mai sus menționate, între vârful de sezon și perioadele de după. În unele cazuri, de la un grad de încărcare de 80% ajungem, în low season, la mai puțin de 40%, astfel că ajustarea operațională este inevitabilă. Dorința companiei DAN AIR este să păstreze neîntrerupte zborurile către destinațiile incluse în program, însă cererea pentru aceste servicii este un factor extrem de important. Zborurile spre aceste rute se vor relua la începutul lunii decembrie”, a declarat Matt Ian DAVID, CEO-ul companiei DAN AIR, pentru Ziarul de Bacău.
În ceea ce privește călătorii care și-au luat deja bilete pe rutele amintite, aceștia pot cere rambursarea sau reprogramarea zborului.
” Pasagerii care au bilete de avion pe rutele afectate de suspendarea temporară au fost deja notificați cu cel puțin 30 de zile înainte. Ei pot opta pentru reprogramarea zborului sau pentru restituirea contravalorii biletelor. Cererile se depun pe site-ul nostru oficial www.danair.ro.”, a dat asigurări CEO-ul companiei DAN AIR.
cezar a zis
cum????…nu sunt pasageri de pe marele aeroport regional????…..sa vina gigi sa ne explice!
sefulaexperti a zis
cezarica tata, de mult nu te-am mai vazut agitandu-te pe aici. la iasi totul bine? blocat? nimic nou! pai daca s-au facut aeroporturi prin toate catunele, gen Iasi sau Suceava, nu mai vin navestistii la Bacau si nici granita cu navetistii din Rep. Moldova nu avem sa navaleasca ucrainenii la noi. asta e! naveta din italia, spania si anglia se face in august si de craciun. in rest pauza totala. si la videochatiste stam prost, ca alea ce mai castigau un ban normal pe aici si isi permiteau un madrid un barcelona. dar au plecat si alea la Iasi.
Novac Iulian a zis
Nu a mai apărut pe aici pentru că a stat blocat în trafic în Iași, nemâncat și nespălat peste o lună de zile, așa se explică duhoarea pe care o emană pe aici.
John a zis
👍🤗
cezar a zis
deh ..ce sa zic e plin Iasul de videochatiste de prin Bacau nu te pot contrazice….deci zici ca cauza traficului scazut este ca sunt aeroporturi si la Iasi si la Suceava???? ..pai sa vorbim cu Benea ca poate da o HG sa le inchida….cu toate ca el spunea ca si tine ca Bacaul este pozitionat super bine si ca asta e de ajuns….nu mai inteleg nimic…chiar si la spatii logistice unde Bacaul ar trebui sa fie fruntea tot noi stam mai bine ..doar anul asta sau dat in folosinta vreo 70 000 mp spatii logistice (Oresa park,Elis park si Proinvest ) al dracu realitatea asta si economia de piata greu sa o combati!
Ana a zis
Am calatorit in Palma de Mallorca cu Animawings, companie care are actionari comuni cu Cristian Tour. Avionul a intarziat 8 ore si nu vor sa ne plateasca despagubirile prevarute in Regulamentul UE de acum ma voi feri sa mai apelez la ei.
Expertinorice a zis
Haaaa haaa ha. Microbuzul vă halește.
Loredana a zis
Asteptam rimborso de bilete cumparate
Oana a zis
Să vină Oana Chelaru și atunci să vedeți eficiența!
Sorin a zis
La ce?? Eficienta la ce? Si pentru cine?
Ana a zis
Cu DAN AIR am avut un zbor bun, sper ca sunt mai seriosi decat Animawings.
radu a zis
asas cum am mai spus, Bacaul nu genereaza suficient trafic pentru un numar mare de destinatii pe tot parcursul anului.
La acea vreme ati sarit in capul directorului aeroportului sau in capul cj-ului. Totusi 500000 de capsunari din jurul bacaului nu pot genera destul trafic pentru curse regulate… Nicio companie nu lasa banii in strada. Daca e trafic apare cursa. Daca nu e trafic nu e cursa.
Mari business-uri sau mare turism in zona nu avem. Baza traficului aerian ramane perioada concediilor ( charter) si luna august, de Pasti si de Craciun, cand se intorc „elitele”
Dan Hair a zis
DAN Air sunt o firma ce presta si inca presteaza servicii pentru alte companii.
S-au gandit sa ofere si ei servicii de transport aerian si cu 1 avion s-au pus la treaba.
Ar fi mers perfect daca nu erau nesimtiti… sa ofere o gramada de rute, sa faca ofer selling dupa care sa schimbe cu motivatii false datele de zbor, pentru ca nu s-au achizitionat suficiente bilete pe rute si nu era profitabil zborul.
Daca ar fi ales cinstea si profesionalismul, alegeau ruta cu gradul cel mai mare de incarcare, Roma, Torino sau Londa ori o ruta ce nu o are nimeni in Moldova sa aibe asigurati pasagerii, de 2 maxim 3 ori pe saptamana.
Insa hamesiti dupa bani si neseriosi…vor avea un final trist…
Eu am luat teapa cu ei insa am fost ferm si mi-au rambursat banii!
John a zis
Foarte bine…mi sa ACRIT de …Spania-Italia… mai sunt și persoane care muncesc cu ADEVĂRAT și în Germania și Olanda da ăia nu comentează atâta 🤔😊
Adi a zis
Hoție românească….un bilet în august… Romania -Spania… aproximativ 300€…
Domnilor…. românul de rând prefera Otopeni…la un preț omenesc și onest…chiar dacă trebuie sa vina nord-estul României cu microbuzul….
Vreți să câștigați într-o vară pentru un an întreg…
Nu-i de mirare că nu aveți clienți în toamnă…
Sper sa închideți cât mai curând….
Lăsați Wizzair să-și facă treaba….ei au clienți și în octombrie -noiembrie…
Tare as vrea sa vad cum jigmaniti oameni în decembrie….de sărbători…
Sper sa dispăreți după piața cât mai curând…
Salutare…!!!
Alex a zis
Păi cum naibii să ai pasageri? dacă tu ai zboruri doar o zi sau două pe săptămână, m-am uitat de curând să văd cât sunt biletele pe o anumită perioadă și surpriza,doar joia avea zbor. Păi atunci întreb cu cine vrei sa zbori????
Xxx777 a zis
De ce nu exista eficienta? Pentru ca nu stiu sa faca treaba, pentru ca nu au personal cu experienta. Apoi romanii salbatici care hamalesc prin vest, le pute sa vina cu avionul si sa puna un ban deoparte. Mai degraba vin cu masini scumpe inchiriate. Deh, trebuie sa iasa si ei in evidenta cu ceva .Pfff….