Sîmbătă, 31 ianuarie
Sinaxar ortodox: Sfinții Doctori, făcători de minuni și fără de arginți, Chir și Ioan
Sinaxar romano-catolic: Pomenirea Sfîntului Ioan Bosco
Duminică, 1 februarie
Sinaxar ortodox: Înainteprăznuirea Întîmpinării Domnului; Sf.Mc.Trifon; Sf.Mc.Perpetua și Felicitas
Sinaxar romano-catolic: Pomenirea Sfintei Veridiana
A trăit în părțile Romei celei vechi un călugăr cu numele Benedict, făcător de minuni și slăvit, sfînt și minunat, încît și pe morți îi învia. El l-a iubit pe Hristos încă din tinerețe, fapt pentru care a intrat de tînăr în viața monahicească.
El era milostiv și se îndura de toți care-i cereau să-i ajute. Cu toate că era părintele stareț al mai multor mănăstiri, Benedict nu poseda nici o avere. La fel și călugării adunați de dînsul, petreceau în multă sărăcie și întru facere de milostenii. Toți, urmînd cu sîrguință cuvîntul lui Dumnezeu și modelul Sfîntului Benedict în ceea ce privește sărăcia nu avea nici măcar un singur galben.
Într-una din zile a venit un om credincios, cuprins fiind de o nevoie și silit de cineva, care îi dăduse lui împrumut doisprezece galbeni. Iar Sfîntul, neavînd ce să-i dea, că era cuprins de lipsă, cu glas blînd I-a zis lui: „Frate, iartă-mă pe mine, că nu am cei doisprezece galbeni pe care îi ceri. Du-te acum și după două zile iarăși să vii”. Și, după ce s-a dus acela, Sfîntul a început să se roage și cerea de la Dumnezeu prețul de răscumpărare a celui cu datoria. Iar a treia zi, a venit cel dator la Sfîntul Benedict și i-a făcut plecăciune. Și era în mănăstire un vas, în care sta lintea. Iar deasupra, pe linte, cu rugăciunile Sfîntului părinte, s-au aflat treisprezece galbeni, pe care, luîndu-i Sfîntul i-a dat celui necăjit, zicîndu-i: „Mergi, fiule, și dă-i pe aceștia celui ce ți-a dat ție împrumutul, iar un galben să-l ai la tine, pentru trebuințele casei tale”.
Cel ce nu face voile lui Dumnezeu, este în cursa diavolului. Că precum o pasăre, chiar dacă nu cu tot trupul, ci numai de un picior s-ar prinde într-o cursă, se află în întregime în stăpînirea celui ce a pus lațul, așa și noi, prin viața și prin credința cea rea, cădem în stăpînirea diavolului. Căci grăiește Domnul: „Nu tot cel ce-Mi zice Mie, Doamne, Doamne, va intra în Împărăția Cerurilor.” Și iarăși zice: „Nu vă știu pe voi, depărtați-vă de la Mine toți cei ce lucrați fărădelege.” Vedeți oare ce fel de dobîndă avem dintr-o credință fără de fapte bune? Că și fecioarelor, tot așa le-a zis: „Nu vă știu pe voi!” Deci, ce au cîștigat din fecioria cea cu atîta osteneală agonisită, daca nu vrea să le știe pe dînsele Stăpînul? Și mai sînt, și în alte locuri din Scriptură mulți neosîndiți pentru credință, dar chinuiți pentru viața lor cea rea. Dar cei ce nu păzesc poruncile, aceia vor pieri de tot. Că și fecioarele acelea, nu pentru desfrînare n-au intrat în viață, nici pentru beție, nici pentru zavistie, nici pentru rea-credință, ci numai pentru lipsa undelemnului, ca cele ce nu făceau milostenie. Că undelemnul milosteniei însemnează, că aceea curățește tot păcatul și apropie pe om de Dumnezeu. Că ați auzit și pe Însuși Domnul, zicînd către cei nemilostivi: „Duceți-vă de la Mine, blestemaților, în focul cel veșnic.” Și nu le-a adus aminte de nici un păcat de alt fel, ci numai atît le-a zis: „Ca n-ați făcut milostenie, nici ați hrănit pe frații mei, pentru aceea nu vă știu pe voi.” (Pateric)
Lasă un răspuns