Mai mulți cetățeni arabi și un turc sunt suspecți în cazul prostituatei din Bacău, care a fost găsită moartă într-un cimitir auto. Pentru ca suspecții să nu fugă, sunt păziți în permanență de polițiști, scrie gandul.ro.
Un afacerist sirian care deține, la Bragadiru, un centru de dezmembrări auto a sunat, în 10 ianuarie, la numărul de urgență 112 și a anunțat că s-a găsit un cadavru. Victima era îngropată la mică adâncime și fusese găsită de unul dintre câinii din curtea centrului de dezmembrări auto. Cadavrul era ambalat într-un sac din plastic și era într-o stare avansată de putrefacție.
Ulterior, medicii legiști au stabilit că, cel mai probabil, victima a decedat în urma unor lovituri la cap, însă nu s-au putut pronunța cu certitudine din cauza stării de degradare a trupului victimei.
Bărbatul originar din Orientul Mijlociu le-a explicat anchetatorilor că afacerea lui se bazează pe vânzarea de piese auto la mâna a doua către clienți din țările arabe. Acesta a arătat că este căsătorit cu o româncă și lucrează împreună cu fratele său, cu un turc, angajat ca șofer, un egiptean, care stătea permanent în curtea societății, și un șofer român, dar care este doar colaborator și vine mai rar.
Toate aceste persoane ar fi fost incluse în cercul de suspecți și le-au fost prelevate mostre ADN, pentru a fi comparate cu eventualele urme găsite de criminaliști pe suprafața sacului din plastic în care se afla trupul femeii.
Citește articolul integral AICI.
Lasă un răspuns