• cîteva zeci de polițiști judiciari de la PNA București au descins la Rafo Onești • surse judiciare ne-au confirmat că vizita ofițerilor de poliție de la PNA are drept scop ridicarea de documente și înscrisuri de la rafinăria oneșteană • nimeni din conducerea Rafo nu a putut fi contactați
O echipă complexă de ofițeri de poliție judiciară de la PNA București a descins ieri dimineață la Rafo Onești ca să ridice documente și înscrisuri ale societății. Surse judiciare ne-au confirmat că este vorba despre cîteva zeci de polițiști cu pregătire în domeniul financiar-contabil, care au venit cu scopul precis de a ridica toate documentele care ar putea servi procurorilor pentru o eventuală punere sub acuzare a lui Corneliu Iacobov. Verificările efectuate de polițiștii de la poliția judiciară a PNA urmăresc legalitatea, dar, mai ales, realitatea operațiunilor financiar-contabile legate de derularea cantităților de produse petroliere prin rafinăria oneșteană. Descinderea polițiștilor a luat prin suprindere conducerea rafinăriei, care, conform spuselor secretarei lui Paul Ivașcu, directorul general al Rafo, ar fi plecată în delegație la București. Cel puțin acesta a fost motivul invocat de secretară, atunci cînd am cerut să vorbim cu Ivașcu.
Zvonuri despre iminenta descindere a PNA la Rafo Onești circulă în oraș de cîteva zile, dar s-au confirmat abia în cursul zilei de ieri. Nici Corneliu Iacobov, principalul vizat de aceste verificări, nu a putut fi contactat. Singurul care a încercat să răspundă într-un fel valului de întrebări care se ridică după această decindere a ofițrilor de poliție judiciară de la PNA București a fost avocatul Rafo, Teodor Cuzino. „Nu știu nimic despre aceste verificări ale PNA la Rafo. De altfel, era aproape o obligație a acestora să reacționeze, după ce s-a scris atîta în presă despre Rafo și Corneliu Iacobov. Eu am avut tot timpul convingerea că la Rafo s-au derulat afaceri curate. Să așteptăm acum rezultatul acestor verificări și după aceea vom vedea cum evoluează lucrurile”, ne-a declarat avocatul bucureștean.
Scandalul, început de autoritățile statului
Scandalul referitor la afacerile lui Corneliu Iacobov derulate prin Rafo a izbucnit pe 22 octombrie 2003, cînd Direcția Generală a Finanțelor Publice (DGFP) Constanța a acuzat rafinăria oneșteană că ar fi sustras de la Oil Terminal 60.000 de tone de petrol pentru care nu a plătit TVA și taxe vamale. Cu acea ocazie, Inspectoratul Județean de Poliție Constanța a înregistrat, la cererea DGFP din localitate, plîngeri penale împotriva conducerii Rafo și a Casei de Expediție Oil Terminal.
Conform unei adrese de la Autoritatea Națională a Vămilor, cele 60.000 de tone de petrol proveneau dintr-un transport livrat de firma Interlink Oversease Corp din Anglia. „Mărfurile au fost achiziționate de Rafo Onești de la Interlink Oversease Corp din Marea Britanie, conform facturii proforma nr. RAF/10/03/19.02.2003 și au fost transportate din Portul Novorossiysk, Rusia (port de încărcare) pînă în Portul Constanța (port de descărcare)”, se mai precizează în adresa remisă redacției noastre și semnată de Cristina Comănescu, de la Biroul de presă al Autorității Naționale a Vămilor. Documentul mai precizează că în perioada februarie – octombrie, Rafo Onești a introdus în România, pe 12 nave, cantitatea netă totală de 540.809.880 kilograme țiței brut din Rusia.
Firma britanică Interlink a făcut plîngere în instanță în luna decembrie 2003, în vederea declanșării procedurilor prevăzute de legea falimentului, pentru o datorie de aproape nouă milioane de dolari, provenită din livrarea de produse petroliere și produse catalitice neachitate de Rafo. După primul termen de judecată, desfășurat la mijlocul lunii trecute, Interlink Oversease Corp și-a retras plîngerea, după ce Balkan Petroleum, acționarul majoritar al Rafo, a anunțat că va prelua acest debit al lui Rafo.
Datoria către Interlink a fost preluată de VGB Oil
Contrar acestor declarații oficiale, datoria firmei Interlink nu a fost preluată de Balkan Petroleum, ci de VGB Oil. Zilele trecute, rafinăria oneșteană a fost înștiințată că datoria către grupul de firme britanic, din care fac parte Interlink Oversease Corp și Interlink Trading LLC, în valoare de 14.858.367 de dolari, a fost preluată de VGB Oil, firmă care-i aparține omului de afaceri Marian Iancu.
De altfel, preluarea datoriei de către VGB Oil a fost propusă chiar de firma Interlink Corp, într-un proiect de cesiune a creanțelor către firma lui Marian Iancu, care voia în acest fel să stingă litigiul cu Rafo pe cale amiabilă.
La vremea cînd a fost propus proiectul de preluare a datoriilor de către VGB Oil, conducerea societății Rafo s-a arătat indignată de prevederile lui. Directorul general al Rafo, Paul Ivașcu, a răspuns grupului de firme Interlink că „tot conținutul este inadecvat, nelegal și neconform cu realitatea economică și juridică. Nu știm care este scopul dumneavoastră, de ce nu ne-ați consultat niciodată și nu am discutat despre un astfel de proiect. Pe de altă parte, nu este legal ca societatea noastră să fie introdusă ca parte contractuală într-un contract împotriva voinței noastre, cum preconizați”, spunea Paul Ivașcu în răspunsul său.
La cîteva luni după derularea acestei corepondențe, iată că planul propus de Interlink s-a materializat, lucru confirmat și de avocatul Cuzino. „Din cîte știu eu, la momentul de față, domnul Iancu nu vă poate confirma personal acest lucru, pentru că este plecat din țară. Tot ce vă pot spune este însă că datoria către grupul de firme Interlink a fost preluată de una dintre societățile care fac parte din acționariatul Balkan Petroleum”, ne-a mai declarat Teodor Cuzino.
Rămîne acum ca, în funcție de ceea ce vor descoperi în documentele de la Rafo, polițiștii judiciari de la PNA să confirme sau să infirme dacă aceste cesionări de creanțe, pe care le tot face în ultima vreme Rafo, sînt sau nu legale. (Mirela ROMANEȚ)
Lasă un răspuns