Preșcolarii și elevii din județul Bacău intră, de luni, 24 februarie 2025, în așa numită „vacanță de schi”.
Conform OME nr. 3694/2024 privind structura anului școlar 2024-2025, în luna februarie, preșcolarii și elevii intră în vacanță școlară timp de o săptămână, stabilită la decizia inspectoratelor școlare, în perioada 10 februarie – 2 martie 2025.
La nivelul județului Bacău, prin Consiliul de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean, în urma consultărilor cu beneficiarii primari ai educației, cu părinții/reprezentanții legali ai acestora și cadrele didactice la nivelul unităților de învățământ, s-a hotărât ca această vacanță de schi sau vacanța mobilă, așa cum a mai fost numită, să fie în ultima decadă a perioadei, respectiv între 24 februarie și 2 martie.
După această vacanță, modulul al IV-lea de cursuri va începe pe 3 martie 2025 și se va desfășura până joi, 17 aprilie 2025. A patra vacanță în structura anului școlar 2024-2025 va începe vineri, 18 aprilie 2025 și va dura până duminică, 27 aprilie 2025. Ultimul modul de cursuri din programa școlară va începe luni, 28 aprilie, și va dura până vineri, 20 iunie, când toți preșcolarii și elevii vor intra în vacanța mare, începând de sâmbătă, 21 iunie, până duminică, 7 septembrie 2025, dată după care va începe un nou an școlar.
Elevii din anii terminali de gimnaziu și liceu, care au de susținut examenele naționale, vor intra în vacanța de vară mai repede, respectiv pe 6 iunie 2025, elevii din clasele a XII-a și a XIII-a seral/frecvență redusă, iar pentru elevii de clasa a VIII-a, ultima zi de cursuri din acest an școlar va fi 13 iunie.
Conform calendarelor de desfășurare ale acestor examene naționale, stabilite tot prin ordin de ministru, probele scrise ale examenului național de Bacalaureat 2025 – prima sesiune vor începe pe 10 iunie, iar cele ale examenului de Evaluare Națională 2025, pe 23 iunie. (sursa: comunicat ISJ Bacău)
Normal . Skiul este un sport national. Inclusiv elevii din ultimile catune merg in resorturi exclusiviste de ski