Aerostar SA ar vrea să se extindă la București, potrivit unor informații publicate de jurnalistul Radu Tudor. Acesta susține că firma din Bacău ar fi făcut o ofertă de cumpărare a Romaero.
Guvernul României, prin Ministerul Economiei, are nenumărate formule să salveze ROMAERO, dar se încăpăţânează să furnizeze o formă perpetuă de sabotaj şi trădare, susţine, pe blogul său, jurnalistul Antena 3 Radu Tudor.
Potrivit acestuia, ROMAERO – o companie cu tradiţie în industria aeronautică românească – se chinuie de peste 25 de ani să nu dea faliment.
Între un management jalnic, lipsă de investiţii şi „indolenţa crasă de la Ministerul Economiei şi chiar direct din clădirea Guvernului”, compania a ajuns în stare de insolvenţă, având 70 milioane de euro datorii.
Potrivit lui Radu Tudor, Forţele Aeriene Române au 4 avioane Hercules C-130 pentru transport tactic care au nevoie de reparaţii şi upgrade, dar ROMAERO nu poate face reparaţiile. În acest context, jurnalistul afirmă că există o companie 100% românească, performantă, Aerostar Bacău, care s-a privatizat şi care a făcut statului român o ofertă de a prelua ROMAERO.
Aerostar s-a angajat inclusiv să plătească şi datoriile făcute de statul român în 25 de ani, respectiv 70 de milioane de euro şi să modernizeze ROAMERO, aducând contracte, şi oferind locuri de muncă bine plătite.
„E trădare? E zic că da”
Cu toate aceste, Guvernul României preferă să refuze oferta venită din partea Aerostar de a salva compania falimentară. „E trădare? E zic că da”, afirmă Radu Tudor.
„Avem oferta unei companii 100% româneşti de a salva o companie 100% românească. Nu ne-o fură străinii răi, nu băgăm banii altora în buzunar. E aici la noi, totul, în bătătură. Unde e patriotismul economic de care vorbea premierul României în campanie electorală? Avem 800 de miliarde în UE pentru industria de apărare. Cât vom atrage din aceşti bani? Pentru ce companii? Ce vom produce? Pentru cine? Cum ajutăm Armata Română? Unde exportăm ce vom produce, ca să se întărească economia prin export?România ar putea decola din punct de vedere militar şi economic. Dar este ţinută în hangar de nişte băieţi care au cheia de la hală, de la carburant şi jumulesc pe oricine vrea să facă altceva. Mai mult şi mai bine”, a adăugat acesta.
Aerostar SA are sediul principal în Bacău, iar în ultimii ani s-a extins la Iași, unde a deschis un hangar și are în plan un al doilea, pentru mentenanța avioanelor.
Statul român prin reprezentanții săi face o greșeală teribilă în această privință. Când vine un investitor cu o credibilitate demonstrată , indiscutabila și îți întinde o mână de ajutor , nu ai voie să refuzi. Decât dacă sunt anumite interese oculte . Cu asemenea decizii industria de apărare în general este deja condamnată.
Terenul ăla unde se afla Romaero trebuie să ajungă la investitori imobiliari nu la cei ce vor sa creeze niste locuri de muncă
Nu mai inteleg nimic ! Incepe sa mi para rau ca nu am votat Georgescu !!
Acolo este o complicitate în furaciune. Grup infracțional organizat.
Sindicatul promovează conduceri care devalizează, gonesc clienți, pierd autorizări, vând terenuri la preturi preferențiale și cu dedicație dinspre „minister”.
Când vine un client important, de tipul Ryanair sau STAerospace, conducerea nu este interesată decât de ciubucurile pe care le pot obține, împotriva beneficiului societatii.
La Aerostar, lucrurile sunt clare: patronul este dedicat bunului mers al propriei afaceri.
La Romaero: Sindicatul împreună cu politrucii desemnați în conducerea societății fură în disperare tot ce se poate fura.
Si totusi Aerostar este cam singura fabrica de pe vremea comunismului din Bacau care se dezvolta si asta e meritul conducerii