Mihai Mihăilă, angajat al Direcției Economice din Primăria Bacău și avertizor de integritate în cadrul acestei instituții, a primit preaviz de concediere chiar înaintea Paștelui. Pretextul a fost calificativul „nesatisfăcător” pe care l-a primit la evaluarea activității sale pe anul 2024. ”Un raport de evaluare ilegal, întocmit de un director care se află ilegal în funcție”, a declarat Mihăilă pentru G4Media.ro. El acuză faptul că decizia a fost luată ca urmare a ”luptelor pe care le duc de 3 ani și jumătate cu Mafia din această instituție”.
În 2021, Mihăilă a depus o plângere penală la DNA împotriva unor colegi pe care i-a acuzat că au micșorat de 50 de ori, în mod ilegal, impozitul pentru un imobil pe care trebuia să îl plătească o societate comercială din Bacău.
În septembrie 2024, prin decizie definitivă, doi dintre aceștia au fost condamnați penal și obligați, în solidar, să achite din banii lor prejudiciul adus bugetului local.
Contactat de G4Media.ro, primarul Lucian Daniel Stanciu Viziteu a declarat că ”eliberarea din funcție a domnului Mihăilă se realizează conform legii ca urmare a evaluării activității dumnealui cu calificativul
de nesatisfăcător timp de doi ani consecutivi. În acest moment este perioada de preaviz”.
Consilier superior în cadrul Direcției Economice din Primăria Bacău, Mihai Mihăilă, care are handicap accentuat permanent, a primit, pe 15 aprilie, preavizul de concediere de 30 de zile înainte de a fi eliberat din funcția publică pe care o deține. Decizia are ca fundament invocat faptul că, în cadrul procedurii de evaluare pe anul 2024 a activității angajaților, i-a fost acordat calificativul ”nesatisficător” ca urmare a unor constatări cum ar fi: ”Nu implementează cu responsabiliate cf. fișei postului”, ”Nu își asumă responsabilități, evită răspunderea”, ”Nu au fost observate aspecte prin care să se observe dorința de autoperfecționare și valorificare a experienței”, ”Nu a dezvoltat relații colegiale, nu preferă lucrul în
echipă”.
Consilierul neagă justețea evaluării și susține că disponibilizarea sa are o altă motivație: ”A fost un raport de evaluare ilegal, întocmit de un director numit în funcție ilegal. Fiecare frază din acel raport este o
minciună. Am fost dat afară pentru că de 3 ani și jumătate mă lupt cu Mafia din Primărie.”
Pai bacaoanii i-au dat NESATISFACATOR , golanului de Vizitiu ani de zile ! Numai spoieli si piste de biciclete si mastodontul de rahat in plin centrul Bacaului ! Unde au fost oare consilierii tantalai ai PNL aici si in cazul Parcului Cancicov ???????
După cum te exprimi,nu ma mira ca poți debita asemenea inepții.
Daca este Mafie, schimbă locul de muncă!
Ohoooo! Adică, toti avertizorii din țara asta ar trebui să plece acasă si să lase hoții să prăduiască. Măi Lili, de unde ai scos asta? Din străFUNDurile inteligenței tale? Esti una dintre alea care lucrează la primarie
Urmaresc de-a lungul timpului articolele ce au aparut despre condamnari si trimiteri in judecata (de catre DNA) din primarie si am observat ca primarul are o singura grija: să salveze pe cei care au încalcat legea dar și să le caute alte joburi daca legea nu îi permite să îi păstreze. Ciudat comportament dar se pare ca îl caracterizează din moment ce grija lui este destituirea tocmai a celor care aduc la lumină (tot e perioada Paștelui) despre ceea ce se intampla in primarie
Mai poți sa te astepti de la altceva de la acest primar. E incredibil
Stop hoției in primaria Bacău
Viziteu încă nu își dă seama că a face rău chiar în săptămâna mare nu va face decât ca răutățile lui să se intoarca ca un bumerang impotriva lui. Dumnezeu vede dar se pare ca el nu mai este demult de partea binelui. Are propria lui viziune asupra răzbunării si răului. EVIL
O PANARAMA de primar … aseară ma deplasam pe str 9 Mai și pe lângă gropile bine știute si evitate ani de zile, din carosabil au mai apărut altele 2, bineînțeles întinse pe toată banda de rulare și ca de obicei nesemnalizate.
Băi vizitiule, tu ești SANATOS la cap, ori te doare în CUR de problemele reale ale urbei pe care o ruinezi zi de zi …?
În atenția DNA BACĂU… sa știți ca domnii procurori din partea de Nord a tarii i-au cam luat pe prietenii lui vizitiu, tocmai pentru lucrări asemănătoare cu cele făcute de individul amintit mai sus. Treziți-vă pana nu ne baga vizitiul într-un faliment total de nu ne mai scoate nici NAIBA timp de
generatii întregi.
Viziteu până nu face 365 de păcate nu se opreste.
Păi așa dai afara imediat orice angajat. Un sef face un raport NESATISFACATOR unui angajat incomod si PA – afară. E slăbuț de tot argumentul. Ușor de atacat in instanță
Va câștiga in instanță. Extrem de slab argumentul de a concedia un angajat incomod. Ca avocat sfătuiesc sa atace actul de concediere. Lejer
Paste fericit Viziteu. Poate te aduce Dumnezeu pe calea cea bună
Dumnezeu a făcut dreptate in sfârșit. Nu mai face pe victima folosindu-te de problemele și frustrările acumulate ,de raul care te.ai hrănit , rănind și distrugând chiar sănătatea unora….doar tu ești bolnav!? Dumnezeu întârzie,dar nu doarme…..STOP RAUTATE!
Foarte bine punctat. Cine este competent nu rămâne să lucreze într-un mediu toxic . Totodată de când cu pandemia pentru cei ce au cunoștințe solide de IT se găsește de muncă și remote .
V-ati pus vreodata intrebarea de ce organizatiile locale ale PNL si PSD tac ca mortu-n papusoi si nu scot o vorbulita mai de Doamne-ajuta despre panarama asta sinistra de primar si despre acolitii sai ? Sau de ce tace malc si AUR, pentru ca si ei tac. La urma urmei, poti sa dai comunicate de presa, organizezi lunar conferinte de presa, critici, ca ai cu duiumul subiecte despre primar si ce tupeu are. Tranotrii liberali, pesedei si aurari tac si nu fac ceea ce trebuie sa faca. Sa sara la beregata acestui individ care a dus Bacaul in Evul Mediu.
Unii spun ca primarul e varful de lance (tocita) a unui serviciu secret si ca de aia nu zice nimeni ceva de rau, ca sa nu ii sara palaria de pe capatana. Cu tot cu cap. Altii zic ca toti sunt la furat, grup infractional organizat, transpartinic, si ca de aia, dand-o la pace, fura toti si tac toti.
Concluzia ? Votati in continuare, prostilor, aceste lepre. USR a castigat alegerile locale in peste 90 la suta dintre circumscriptiile de votare. NOUAZECI LA SUTA. Practic, tot Bacaul, de la cap la coada, a votat USR si Viziteu, care au castigat absolut zdrobitor. Una este sa iei multe voturi la cateva circumscriptii populate la greu, dar sa iei cafteala in majoritatea circumscriptiilor, si alta este sa iei tot, sa castigi in toate cartierele. S-a furat ? Daca s-a furat, de ce nu a sarit niciun partid ca sa reclame ?
Iar voi va duceti la vot ca sa le alegeti pramatiilor astora un presedinte ?!!!