~2 min lectură 0 comentarii

Concurență pentru Agricola și Toneli! Grup Şerban Holding vrea să intre pe piaţa ouălor, cu o investiție de 11,5 milioane euro la Orbeni

Redacția Ziarul de Bacău

Grup Şerban Holding, un grup de firme fondat în Oneşti în 1994 de Irina şi Nicolae Şerban, se află în plină expansiune. În prezent, cel mai mare proiect de investiţii al grupului este o fermă de găini ouătoare, în valoare de 11,5 milioane de euro, potrivit zf.ro.

„Eram în maşină cu băiatul nostru cel mare, Luca Şerban, când eu şi soţul meu am aflat de Legea 227 din 2018, prin care se acordă 90% fonduri nerambursabile de la Guvern pentru proiectele de investiţii. Eu şi soţul am zis ca nu mai facem nimic cu statul, iar Luca a zis că nu ne înţelege de ce ne gândim la provocări, dacă primim fonduri nerambursabile pentru 90% din proiect. El este promotorul acestui proiect – ferma de găini ouătoare. Tinerii ne inspiră şi ne ajută în luarea deciziilor de business”, a spus Irina Şerban, fondatoarea Grup Şerban Holding, la evenimentul Ziua Investitorului, care a avut vineri, 23 mai, la Bacău. 

Iulian Şomîtcă, director de dezvoltare al Grup Şerban Holding, a spus că ferma de găini ouătoare din localitatea Orbeni, ce cuprinde zece hale, este cel mai mare proiect de dezvoltare aflat în implementare în prezent. Valoarea proiectului este de 11,5 milioane de euro, din care 7,5 milioane sunt fonduri nerambursabile, proiectul fiind finanţat de Ministerul Agriculturii.

„Sperăm să fie funcţional începând cu toamnă aceasta. Vom avea 160.000 de găini ouătoare şi încă 40.000 vor fi tineret, pentru înlocuire. Capacitatea de producţie este de 50 de milioane de ouă pe an şi ne adresăm retailului”, a menţionat executivul. 

Spre comparaţie, Toneli, cel mai mare jucător de pe piaţa locală, deţinut de investitori libanezi, are o cotă de piaţă de peste 30% şi produce 500 de milioane de ouă anual, de zece ori mai mare decât potenţialul de producţie al grupului din Bacău. 

Găinile ouătoare vor fi ISA Brown şi vin de la o fermă de părinţi din Cehia. 

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.