~2 min lectură 14 comentarii

Procesul grupului infracțional de la Căminul de bătrâni continuă: Tribunalul Bacău respinge cererile inculpaților

Redacția Ziarul de Bacău

Tribunalul Bacău a respins cererile și excepțiile invocate de inculpații din dosarul „Grupului infracțional de la Căminul de bătrâni”, în care 13 persoane sunt acuzate de DNA de abuz în serviciu și alte infracțiuni, prejudiciul estimat prin achiziții la suprapreț ridicându-se la peste 645.000 lei.

Instanța a constatat legalitatea sesizării cu rechizitoriul emis în decembrie 2024 de către Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Bacău, confirmând competența Tribunalului Bacău de a judeca această cauză. Astfel, dosarul merge mai departe pe fond, în ciuda eforturilor apărării de a bloca sau întârzia procedurile.

Reamintim că, potrivit DNA, grupul, din care fac parte, printre alții, fostul consilier local Eusebiu Diaconu, directoarea Căminului, Dimofte Magda, Diana Ilie, șefă de serviciu în Primăria Bacău și soțul ei, Vlad Ilie, ar fi acționat organizat pentru a direcționa fonduri publice către firme apropiate, prejudiciind astfel bugetul public și afectând calitatea serviciilor oferite persoanelor vârstnice.

Următorul termen în dosar va marca începerea judecății pe fond, instanța urmând să analizeze probele administrate de procurori și apărările formulate de inculpați.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

14
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. O
    OM BUN
    5 iunie 2025, 04:35
    0

    TOTUL SE INTOARCE………………..AU CLADIT FERICIREA LOR PE SUFERINTA PENSIONARILOR,DUMNEZEU NU UITA…………NU STIU NICI EI CUM VOR AJUNGE!

  2. S
    SEPTEP
    5 iunie 2025, 05:51
    0

    Mai Diacone,mai…Nu te lasa astia deloc.Ce au cu voi?

  3. a
    ana
    5 iunie 2025, 06:37
    0

    Dacă ieșea d-l Georgică, vă cereau scuze procurorii…..

    1. P
      Pierre LeBas
      5 iunie 2025, 07:25 răspuns pentru @ana
      0

      Poti sa argumentezi ?
      De unde pana unde judecatorii, care prin lege sunt inamovibili, ar fi obligati sa asculte ce spune presedintele Romaniei ?
      Deocamdata, Cucusor face ceva de genul implicare ilegala in justitie, prin apelarea la SRI ca sa ajute la procesul de cercetare.
      Nu stiu cum te suporta pamantul.

      1. a
        andrei
        5 iunie 2025, 12:18 răspuns pentru @Pierre LeBas
        0

        ana e tiparul de hastag userist spalat pe creier…uite ce specimen cu probleme la bila au ales…nino ninooooo

        1. g
          gigel
          5 iunie 2025, 13:11 răspuns pentru @andrei
          0

          :))) MARE BOLOVAN ESTI BAI ANDREI!!!! Atat te duce capusorul? Atat ai inteles tu din tot?

          1. A
            Ana
            5 iunie 2025, 16:54 răspuns pentru @gigel
            0

            Hai mars inapoi in cotet, Gheorghe. Vezi ca maine e zi de salariu.

    2. g
      gigel
      6 iunie 2025, 05:42 răspuns pentru @ana
      0

      tu cu cine te certi pana la urma, ANA?

  4. C
    Costin
    5 iunie 2025, 06:41
    0

    Și….în continuare vi se pare ca nu ați făcut nimic, ca sunteți ca spuma laptelui?

  5. D
    Dosar
    5 iunie 2025, 08:52
    0

    Iar o să spună Diaconu si Ilie că au îi chinuiți si dați date din dosar. Interesul public e să stim cât mai multe date din dosar.

  6. S
    Sfantul
    5 iunie 2025, 12:52
    0

    Să le lege câte o pancartă de gât la fiecare cu infracțiunile comise și să-i plimbe pe centru ca să‐i cunoască toți băcăuanii
    Eu i-aș aștepta cu ouă clocite .

  7. R
    Radu-Radu
    5 iunie 2025, 13:02
    0

    Felicitari „Ziarul de Bacau”. Numai tu ne tii la curent cu delapidarea de la Caminul de batrani. Sa ne anunti si finalul. Multumesc!

  8. J
    Jos coruptia
    5 iunie 2025, 18:30
    0

    Daca cautati la orice institutie din țară nu o sa gasiti o asa lista lungă de directori condamnati sau trimisi in judecată ca in administrația Viziteu:
    – directorul Directiei Patrimoniu Iulian Stan – condamnat la 1 an si jumatate cu suspendare cu recunoasterea vinei in dosarul apartamentul – reangajat de Viziteu la SMUP
    – directorul executiv Cristina Bardasu – condamnată la 1 an si jumatate cu suspendare cu recunoasterea vinei in dosarul apartamentul – plecata anticipat la pensie
    – directoarea caminului de bătrâni trimisă in judecată de DNA în dosarul achizitiilor de la camin
    – administratorul public al municipiului Pistea Ciprian – mâna dreaptă a vizitiului
    – ex-directorul ADL Anghel – în acelasi dosar cu administratorul
    – directorul DITL care si-a recunoscut vina in dosarul finalizat de DNA si care nici nu a facut apel
    – sefa serviciului CIC Diana Ilie care facea parte din grupul infractional organizat pentru achizitiile ilegale de la căminul de bătrâni
    – consilierul local Diaconu pe care primarul vroia sa îl puna viceprimar 🙂 (OMG!)
    – angajatii pe studii superioare de la cabinetul primarului chiar dacă aveau studii medii!
    – cei zece functionari (în general manageri de proiecte) pentru „fraudarea proiectelor europene” de mobilitate urbană
    – si mai sunt câțiva angajati mai mici in cazuri cu trimiteri in judecata dar si condamnari

    1. v
      vali
      6 iunie 2025, 05:54 răspuns pentru @Jos coruptia
      0

      pe astia i-a votat cineva. nu o data, ci de doua ori la rand. aveau alternative, cel putin a doua oara, mai ales dupa ce ar fi trebuit sa inteleaga ca s-au c… pe el de vot prima data. asta e nivelul in bacau, orasul e cum e pt ca e locuit de astia care au votat asa ceva. de DOUA ori

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.