Dezinsecția în municipiul Bacău va fi mai scumpă din acest an. Societatea Municipală de Utilități Publice (SMUP) propune stabilirea unui tarif pentru tratamentul la sol împotriva insectelor, care ajunge la 17 lei/1000 de mp. Tariful era până acum de 7,35 lei/1000mp, însă dezinsecția se efectua cu ajutorul avionului și acoperea mult mai bine suprafața orașului. Practic, operațiunea devine mai scumpă și mai ineficientă. Tariful va fi supus votului în Consiliul Local.

Fundamentarea noului tarif s-a bazat pe consumurile normate de carburanți, aditivi, lubrifianți, piese de schimb, materiale consumabile, echipamente de protecția muncii și alte elemente esențiale pentru prestarea activității. De asemenea, au fost incluse cheltuielile salariale și cele generale, raportate la prețurile actuale și în conformitate cu legislația în vigoare. Toate aceste costuri nu se regăseau atunci când se contracta firma ce efectua tratamentul avio.
Amintim că SMUP a pus la punct planul de acțiune pentru combaterea dăunătorilor pentru acest an exclusiv prin mijloace terestre, după ce tratamentul avio a fost interzis de autoritățile sanitare. Pratic, vor fi folosite utilaje și personal SMUP care vor străbate orașul și vor pulveriza substanțele cu niște tunuri speciale. Astfel, suprafața acoperită va fi mult diminuată, șansele ca substanțele să ajungă în curți private sau terenuri greu accesibile, precum albiile râurilor, cimitire, etc să fie mici.
Conform planului SMUP, municipiul a fost împărțit pe 17 sectoare, iar în fiecare sector se va acționa de 6-12 ori, între 15 aprilie și 30 octombrie. Separat, se vor efectua operațiuni similare în parcurile municipiului. În ceea ce privește clădirile Primăriei, inclusiv piețe, se va efectua dezinsecție la 3 luni. Totodată, se vor efectua între 3 și 6 deratizări în parcuri și punctele de colectare a deșeurilor din oraș, pentru combaterea șobolanilor.
La e ce in ultimele seri zici că s-au dezvoltat generații de țânțari carnivori! Țânțari de aia de folosesc Autan pe post de sare și piper!
Omule chiar mai amuzatz asta e tare cu autanul
Insectele la putere! Și cei de la SMUP și/ sau din consiliul local în frunte cu prea vrednicul primar tot un fel de insecte sunt ; parazite!
Involutie si prostie marca usere….
dadaaa, ca haurul te rezolva cu ceva votca de la pretenii rusi…pulverizata direct din drone shadeh, ‘ca-tz-ash, bro.
Niciodată nu a fost orașul atât de murdar, de invadat de rozătoare și de insecte! Din ceea ce am aflat ,,din folclor”, s-a pulverizat ca insecticid o apă chioară. Oricum, la mine pe stradă, nu se vine nimic din partea acestei primării de râs și bătaie de joc la adresa băcăuanilor.
Daca DSP și DSV au interzis tratamentul aero, atunci trebuia să preia aceste 2 instituții operațiunea și sa vina cu soluții optime pentru rezolvarea eficienta .
Înainte dădea Corobana cu apa de ploaie și țânțarii ,de la zgomotul făcut de rabla aia de avion ce părea ca ți cade în cap și ca te trezești pe geam cu el la etajul 4 ,fugeau îngroziți dimineata și se întorceau însetați și dornici de răzbunare la lăsarea serii.In felul asta Corobana se făcea ca da cu ceva și își plimba rabla comunitatea îl plătea generos și toată suflarea de țânțari era îngrozită dimineata și satisfăcută noaptea .
Acum va trebui sa ținem.geamurile închise, mai ales noi ,cei de la etajele superioare ca au sa arunce cu furtunul soluția antitantari și în diminețile călduroase ,cand veti sta cu geamurile deschise ,va veți trezi uzi de la apa de ploaie rămasă de la Corobana și aruncata acum cu noile metode,furtun , maturoaie ….
Din avion se putea acoperi o suprafata muuult mai mare, toate stradutele si aleile dintre blocuri… dar pe undeva prin noatea mintii unora, o fi mai bine asa (mancai-ar tantarii si capusele si pe ei si pe cei care i-au pus la conducere)