~2 min lectură 0 comentarii

UPDATE: Tragedie pe Arcadie Șeptilici! Un șofer a decedat după ce i s-a făcut rău la volan

Gabi MIHAI

Update. IPJ Bacău a transmis că bărbatul aflat la volan avea 48 de ani și era din Asău.

„La data de 24 iunie a.c., Polițiștii Biroului Rutier Bacău au fost sesizați despre producerea unui accident rutier pe strada Arcadie Șeptilici din municipiul Bacău.
Din primele verificări a reieșit faptul că, un bărbat de 48 de ani, din comuna Asău, în timp ce conducea un autoturism pe direcția strada Arcadie Șeptilici – Calea Moinești ar fi pierdut controlul direcției de deplasare intrând în coliziune cu o autoutilitară parcată în afara părții carosabile.
Din nefericire, echipajele medicale sosite la fața locului au constat decesul bărbatului de 48 de ani.
Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, arată polițiștii băcăuani într-un comunicat. Aceștia urmează să stabilească exact condițiile care au dus la tragedie.

Știre inițială:

Tragedie astăzi pe strada Arcadie Șeptilici din Bacău. Un șofer și-a pierdut viața după ce i s-a făcut rău la volan.

Din primele informații, victimei i s-a făcut rău la volan, a intrat pe contrasens și s-a lovit de o autoutilitară. Însă accidentul ușor nu a fost cel care i-a pus capăt zilelor, ci condiția sa medicală.

In urma accidentului a rezultat o victima incostienta, neincarcerata. Victima nu a raspuns manevrelor de resuscitare.

au declarat reprezentanții ISU Bacău

Vom reveni

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.