România va lansa, cel mai probabil la sfârşitul a acestui an sau la începutul lui 2009, primul satelit realizat la noi în ţară. ‘Până acum, România a făcut doar experimente ştiinţifice, dar ‘Goliat’ este primul satelit românesc care va fi lansat în spaţiu. În afară de faptul că este primul satelit, important este şi că este realizat de o echipă de tineri antrenaţi din facultate pentru a face acest satelit şi care, în acest moment, reprezintă un grup cu o capacitate tehnologică semnificativă’, a precizat preşedintele Agenţiei Spaţiale Române, Marius-Ioan Piso.
Satelitul va furniza informaţii ştiinţifice despre fluxul de micrometeoriţi la nivelul orbitei joase, informaţie preţioasă pentru Organizaţia Naţiunilor Unite – unde se discută de multă vreme despre deşeurile spaţiale. De asemenea, satelitul va furniza informaţii despre doza de radiaţii la nivelul aceleiaşi orbite joase. Satelitul românesc va fi dotat şi cu o cameră de observare a Terrei, care va asigura la sol o rezoluţie de aproximativ 20 de metri, ce va furniza imagini, într-un timp ceva mai lent, ale teritoriului României.
‘Sunt foarte puţini sateliţi în spaţiu şi orice informaţie este utilă’, a precizat prof. dr. Piso, precizând că pe orbită sunt aproximativ 5.000 de obiecte cosmice operaţionale. ‘Gândiţi-vă la 5.000 de senzori amplasaţi pe toată suprafaţa globului. E foarte puţin!’ – a apreciat Piso.
Lansarea satelitului va fi efectuată odată cu zborul rachetei Vega – noul lansator al Agenţiei Spaţiale Europene. ‘Este o rachetă foarte elegantă cu patru trepte de dimensiuni ceva mai mici decât Arianne (o rachetă dintr-o generaţie anterioară). Cu prilejul acestui zbor se va lansa un satelit mai mare împreună cu alţi şase de dimensiuni mici. Lansarea se va efectua, probabil, pe o orbită eliptică, cu perigeul la 350 km iar apogeul la 1.200 de km, dar acest lucru nu este încă confirmat’ – a ţinut să precizeze directorul ASR.
Deşi botezat ‘Goliat’ – după numele personajului biblic caracterizat prin dimensiunile sale impresionante – satelitul românesc cântăreşte 1 kilogram şi se prezintă sub forma unui cub cu latura de 10 cm.
Conceptul de nano-sateliţi este însă extrem de modern, el fiind posibil în urma miniaturizării electronicii. Prof. Piso afirma că miniaturizarea a fost impusă de exigenţele războiului rece, concretizat, între altele şi de cursa spaţială militară. ‘Prin acest sistem, accesul la spaţiu este facilitat. Trebuie să ai inteligenţă şi mai puţin bani’ – susţine şeful ASR.
Fondurile pentru acest proiect – 1.500.000 lei – au fost asigurate cu ajutorul Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului prin Programul Spaţial Naţional – secţiunea Program Cercetare de Excelenţă. La acest proiect trebuie adăugate şi lucrările efectuate pentru realizarea spaţiilor de la sol, antene cu diametru de patru metri pentru posibilitatea de urmărire rapidă, precum şi asigurarea de tehnologii pentru o nouă generaţie de sateliţi pe care partea română se pregăteşte să-i realizeze.
Prof dr. Piso spune că pentru ASR ‘investiţia’ cea mai mare este formarea unor tineri specialişti în acest domeniu. ‘Problema noastră majoră în domeniul spaţial nu este că nu avem bani, ci oameni’, a subliniat Piso, care a adăugat că aceasta este prioritatea Agenţiei. ROMPRES
cetatenii mun Bacau a zis
Sa ne pregatim sa lansam in spatiu odata cu satelitul si PSD-ul Bacau impreuna cu Sergiulica, Hrebe, Benea, Vlase si sa se invarta pana nu mai pot………