În perioada 18 – 24 august, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău, sub coordonarea Direcției Rutiere din cadrul I.G.P.R., acționează în cadrul operațiunii tematice de prevenire și combatere a abaterilor săvârșite de pietoni, bicicliști și conducătorii de trotinete, desfășurată prin intermediul ROADPOL (Organizația Polițiilor Rutiere Europene), la nivel european.
Din analiza situaţiei operative pe linie de poliţie rutieră rezultă că, în primele 7 luni ale acestui an, printre cauzele generatoare de accidente grave regăsim: abaterile săvârșite de bicicliști – 13 accidente grave soldate cu decesul a 5 persoane și rănirea gravă a altor 8 persoane; abaterile săvârșite de pietoni – 9 accidente grave soldate cu decesul a 3 persoane și rănirea gravă a altor 6 persoane; abaterile săvârșite de conducătorii de trotinete – 2 accidente grave soldate cu rănirea gravă a 2 persoane.
Astfel, pe parcursul acestei săptămâni, polițiștii vor acționa pentru prevenirea și combaterea abaterilor săvârșite de pietoni, bicicliști și conducătorii de trotinete, prevenirea accidentelor de circulație, precum și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră pe drumurile publice din județul Bacău.
Reguli care trebuie respectate de pietoni, bicicliști și conducătorii de trotinete
Pietonii au obligația să respecte regulile de circulație, să nu se strecoare printre mașini, să nu traverseze când pe culoarea roșie a semaforului.
„Asigurați-vă temeinic înainte de a vă angaja în travestrarea străzii și traversați doar prin locurile marcate corespunzător. Fiți atenți la trafic și nu folosiți telefonul mobil sau căștile audio atunci când traversați”, e recomandarea polițiștilor.
Reguli pentru bicicliști
În ceea ce îi privește pe bicicliști, aceștia trebuie să știe că vârsta minimă pentru a putea circula cu bicicleta pe drumurile publice este de 14 ani și trebuie să aibă asupra lor actul de identitate.
Pentru a circula în siguranță, bicicleta trebuie să fie dotată cu: frâne funcționale, sistem de direcție corespunzător, avertizor sonor, far alb sau galben în față, lampă roșie și dispozitiv reflectorizant în spate, elemente reflectorizante pe roți, pentru a forma un cerc vizibil în mișcare.
„Circulați pe pista pentru biciclete, dacă există; în lipsa acesteia, pe acostament sau, dacă nu este practicabil, pe partea carosabilă, cât mai aproape de marginea din dreapta. Nu circulați pe trotuar (decât dacă acesta este marcat ca pistă pentru biciclete). Nu circulați în paralel cu alți bicicliști, cu excepția competițiilor sportive. Nu transportați alte persoane, cu excepția copiilor sub 7 ani, doar dacă bicicleta este echipată cu un scaun omologat. Traversați strada numai după ce ați coborât de pe bicicletă, pe lângă aceasta. Nu circulați sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive. Păstrați ambele roți pe sol și nu folosiți bicicleta pentru acrobații”, transmit bicicliștii.
Reguli pentru conducătorii de trotinete
Ca și în cazul bicicliștilor, și conducătorii de trotinete electrice trebuie să aibă vârsta minimă de 14 ani, pentru a putea circula cu trotinetele electrice. Persoanele sub 16 ani trebuie să poarte cască de protecție atunci când circulă pe carosabil. Conducătorii trebuie să aibă asupra lor actul de identitate.
Circulația trotinetelor electrice este permisă pe pistele pentru biciclete, dacă acestea există, iar în lipsa lor, pe sectoarele de drum unde viteza maximă admisă pentru autovehicule este de cel mult 50 km/h, cât mai aproape de marginea din dreapta a carosabilului.
„Circulați pe un singur rând, nu în paralel. La schimbarea direcției de deplasare sau traversarea străzii, coborâți și conduceți trotineta pe lângă voi, ca pietoni. Nu transportați pasageri. Nu circulați pe trotuar (decât dacă există pistă specială). Nu circulați sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive. Purtați echipamente reflectorizante pe timp de noapte sau atunci când vizibilitatea este redusă”, precizează polițiștii.



Dacă înainte de apariția trotinetelor, bicicliștii respectau aceste reguli, acum atât bivicliștii cât și trotinetiștii, nu mai respectă nici o regulă, mai ales de când au apărut și pistele speciale pentru ei, se cred un fel de stâpâni ai șoselelor, nu merg pe jos la traversări sau schimbări de direcție, sfidează atât conducătorii auto cât mai ales pietonii peste care intră obraznic mai ales dacă aceștia le-au „invadat” pista, uitând de că pista este pe trotuar și nu invers, de frână, de ocolire și bun simț, punând în pericol atât pe ceilalți participanți la trafic cât și pe ei înșiși. Primăria și poliția ar trebui să instaleze la capetele acestor piste, panouri cu instrucțiuni de utilizare a celor două categorii de vehicule deoarece nu se știu aceste reguli mai ales de către generația tânără care din cauza asta se și expune pericolelor.
Nea Relu trăiască comunismul boss!nu vrei tu să mergi în parc să stai cu nepoțeii sau să joci șah cu cei de teapa matale bre? De unde vii matale cu afirmațiile astea fără a specifica ci doar a arunca așa vorbe, generalizând acțiunile tuturor bicicliștilor. Eu sunt biciclist, am și permis de conducere apropo, chiar și automobil, dar prefer două roți pt deplasările în urbea noastră. Eu unul nu suport trotinetistii să știi, mă izbesc mereu de ei că merg pe contrasens si cu castile in urechi. De unde ai venit matale cu acuzele acestea că nu avem loc de pietoni , ca nu ne dam jos de pe bicle la treceri? Da sunt adevărate afirmațiile matale, dar nu ne băga pe toți în oală, unii dintre noi, câți mai suntem respectăm legislația în vigoare. Și apropo atât pt matale și pt mulți alții mai puneți mâna pe telefon și citiți reglementările cu privire la traversarea străzii pe zebră acolo unde sunt și benzi speciale separate pt biciclete, atunci când aceștia nu cedează prioritate
Gheorghe, citeșteși bagă la căpățână aia comunistoidă care îți joacă festr