• în județul Bacău există, la ora actuală, „în jur de 30 de preoți implicați într-un fel sau altul în activitatea politică. Avem un singur preot primar, restul fiind consilieri locali în diferite orașe sau comune”, după cum ne-a declarat Prea Sfințitul Ioachim Băcăuanul. • din discuțiile purtate cu ierarhul de la Roman, preoții cu activitate politică au lăsat să se înțeleagă că nu vor lepăda sutana preoțească pentru o eventuală carieră politică în viitoarele alegeri
Prea Sfințitul Ioachim Băcăuanul, arhiereu-vicar al Episcopiei Romanului, s-a întîlnit, vineri, cu protopopii din cadrul Centrului Eparhial Roman, pentru a discuta punerea în aplicare a hotărîrii sinodale privind implicarea preoților în politică. „Am prelucrat această hotărîre a Sfîntului Sinod în cadrul Centru Eparhial, împreună cu protopopii, și am decis ca ea să ajungă în mîinile tuturor preoților. De asemenea, s-a formulat o declarație pe care fiecare preot o va semna. În această declarație se va menționa dacă preotul face sau nu politică, dacă este înregimentat sau nu într-un partid politic și altele, pe care le va semna pe proprie răspundere”, ne-a declarat Prea Sfințitul Ioachim Băcăuanul.
Conform ierahului de la Roman, hotărîrile Sfîntului Sinod au fost greșit înțelese, dat fiind că nu mai există termenul de zece zile impus pentru a alege între preoție și politică. „Hotărîrea Sfîntului Sinod vizează alegerile viitoare. Nu este obligatoriu ca preoții să demisioneze imediat din funcțiile lor. Rămîne la latitudinea fiecăruia, însă pînă la alegerile care vin trebuie să se hotărască”, a precizat ierarhul de la Roman. În opinia sa, nimeni nu poate contrînge un preot să aleagă un partid politic sau altul, existînd însă din partea tuturor libertatea de a alege. „Dacă optează pentru politică, preotul va fi liber să o facă, dar va cădea sub incidența hotărîrii Sfîntului Sinod. Pentru că, spre deosebire de vechile hotărîri sinodale, în care preotul implicat în politică era suspendat ca preot pe perioada mandatului politic, hotărîrea actuală prevede o suspendare definitivă din preoție, fără drept de a reveni”, a mai spus Prea Sfințitul Ioachim.
Din informațiile pe care Episcopia Romanului le deține, în momentul de față, în județul Bacău sînt în jur de 30 de preoți implicați într-un fel sau altul în activitatea politică. Însă, fie că sînt primari sau consilieri locali, nici un preot nu s-a arătat mai încîntat de cele ale Cezarului decît de cele ale lui Dumnezeu. „Avem, după statisticile noastre, aproximativ 30 de preoți implicați în politică, în consiliile locale, prin diferite orașe sau comune. Din discuțiile purtate, nici unul nu s-a arătat hotărît să aleagă o viitoare carieră politică în dauna preoției”, a zis Prea Sfințitul Ioachim Băcăuanul.
În ceea ce privește acuzațiile aduse preoților ortodocși, că prin lipsa din viața politică aceștia se dezic de problemele comunității, ierarhul de la Roman crede că acestea nu sînt justificate. În opinia sa, neimplicarea slujitorilor în vreun partid politic nu înseamnă ruperea de problemele sociale ale parohiei sau ale comunității în care ei își desfășoară activitatea. „Preoții se vor putea implica în politica generală, pentru că nu va putea rămîne insensibili la toate mișcările din orașul sau satul respectiv. Noi sîntem obligați să participăm la viața cetății, la apărarea democrației, a libertății, a credinței în Dumnezeu, la integrarea țării în structurile Uniunii Europene, la promovarea unei vieți sociale normale, însă această implicare se va face prin mijloacele specifice Bisericii, nicidecum prin cele ale vreunui partid politic”, a explicat Prea Sfințitul Ioachim Băcăuanul. (Constantin GHERASIM)
Lasă un răspuns