Primăria a organizat o nouă consultare publică referitoare la proiectul de alocare a locurilor de parcaare de reședință, din municipiul Bacău. Pentru Ziarul de Bacău, viceprimarul Leonard Bulai, care a condus discuțiile, a enunțat principiile după care se vor aloca aceste parcări.
La începutul acestui an, Primăria Bacău a lansat prima formă de regulament, care includea varianta alocării directe a locurilor de parcare, pe baza unui punctaj. În urma dezbaterii, s-au cristalizat mai multe propuneri, între care stabilirea unui tarif unic pentru proprietarii de mașini și utilizarea banilor pentru a crea locuri de parcare suficiente pentru toți proprietarii cu domiciliul pe municipiu, schimbarea punctajului, rezervarea locurilor 24 de ore din 24.
„Întrucât propunerile au fost foarte multe, după consultarea publică a fost clar că dorința majorității ar fi alta și că nu vom reuși să respectăm cerințele tuturor cetățenilor”, a concluzionat viceprimarul Bulai.
A doua propunere de regulament pusă în dezbatere a eliminat alocarea locurilor de parcare pe baza unui punctaj și s-au introdus 2 principii:
– alocarea directă a locurilor de parcare acolo unde numărul de cereri este mai mic decât numărul de locuri din lotul de parcări, și
– alocarea prin licitație (cerută de Codul administrativ), care se va face în momentul în care vor exista mai multe cereri decât locuri de parcare.
Se va porni de la tariful de 240 de lei, care înseamnă contravaloarea abonamentului pentru un an per loc de parcare – și care este valabil pentru cei care participa la atribuirea directă. Acesta este totodată punctul de pornire al licitației cu strigare. Pasul va fi de 20 de lei. Prețul cu care s-a adjudecat locul devine noul tarif anual.
Parcarea de reședință este garantată în intervalul 16:00-08:00 și 24 de ore din 24 în weekend
„Cred că această formă a regulamentului are șanse să mulțumească pe toată lumea, pentru că este mai echitabilă. Ne dorim să facem ordine în final pe chestiunea locurilor de parcare, un lucru cerut de mult de cetățeni. Odată ce începem alocarea lor, vom înțelege și ce ajustări mai sunt necesare pe regulament și vom și amenaja clar aceste locuri de parcare. Le mulțumesc celor care au făcut sugestii și s-au prezentat la dezbateri, ca să ajungem la o formă agreată de o majoritate. Urmează să îi consultam și pe consilierii locali, pentru a vota în final documentul în Consiliu”, a declarat viceprimarul Leonard Bulai.
Noua variantă a regulamentului de atribuire a parcărilor de reședință din municipiul Bacău:
Regulament Parcari de Resedinta Bacau Proiect Varianta Finala by Ziarul de Bacau

Normal; trebuia sa ma obligati voi sa ma inscriu pe scribd….
Da, extraordinar acest regulament, aduce mari beneficii comunitatii!
Practic, contra unei taxe anuale, cei norocoși sa obțină un loc de parcare, vor avea dreptul ca la ora 16 sa-si alinieze mașinile DOAR într-un loc anume! Fapt care, evident că îngreunează mobilitatea, nicidecum că o îmbunătățește!
Povestea că „din banii obținuți se vor crea noi locuri de parcare” nu e deloc convingătoare, deoarece infrastructura nu permite!
O idee stupidă de la cap la coada, doar pentru a lungi mâna care intra în buzunarul contribuabililor!
Recomand „specialiștilor” din primărie, primarului și factorilor de decizie sa implementeze un proiect pilot pe o zona restrânsă în oraș, să îl perfecționeze, să studieze efectele și apoi să îl extindă la nivelul întregului oraș. Altfel, fără experiență, fara studii de impact, competenta celor din primărie o cunoaștem foarte bine, va ieși o mizerie.
P.S. 1 Până una-alta, primăria a transformat multe parcări gratuite in parcări cu plata. Înafara că prețurile sunt mari, poți plăti doar prin aplicație sau SMS. Daca nu ai telefon (l-ai uitat acasă sau pur și simplu s-a descărcat) sau ai telefon cu butoane ce faci? Nu e discriminare?
Luați exemplu municipiului Constanța care are tarife MULT MAI MICI, parcometre care acceptă și monede și bancnote.
Nepricepuții din Bacău au pus doar niste table inscripționate, prinse strâmb de stâlpi, nici măcar nu au tras niste dungi cu vopsea și vor BANI, bani MULTI.
Rușine primăriei Bacău, în întregime. Nu mai serviți demult cetățenii, doar ii beliți de bani.
P.S.2 Niste curățenie prin oraș când faceți?