Cu ochii pe o himera

Dupa dezmatul privatizarilor frauduloase si al inundarii societatii românesti de o baroniada fara scrupule, fara mila si consideratie pentru o populatie mereu inselata si constant saracita, aparea in prim-planul orizontului politic o natura focoasa, cutremurata de fior comunitar si justitiar: Traian Basescu. Românii nu fusesera pregatiti pentru a face fata unei democratii socotita o “lume pe dos” ce devenise peste noapte cosmar cotidian. De aceea, au creditat si cautionat cu toata nadejdea un nou tatuc, refugiindu-se in superstitia unei mintuitoare actiuni justitiare de amploare. Prin discursul constant acuzator si prin gesticulatia fratern-populista a lui Traian Basescu, lumea nutrea credinta ca tara intra intr-o faza de normalizare, ca spectrul politic capata un chip mai omenesc si devine un partener mai plauzibil, cu care se poate dialoga. Fireste, totul a fost o iluzie. Curind s-a vazut ca nu-i decit o stratagema de a acapara puterea si a controla cu sirg intreaga societate. Dupa cinci ani de confruntare perdanta cu mogulii reali sau imaginari, lumea inca nu s-a dezmeticit si inca nu si-a risipit sperantele. Sta cu ochii tintiti pe o himera, pe un substitut halucinogen al unei dreptati si prosperitati care intirzie sa vina. Intr-un singur an, dupa inlaturarea guvernului liberal, economia s-a prabusit, salariile si pensiile deocamdata au inghetat, dar sint amenintate de colaps, iar discursul prezidential si guvernamental ramine acelasi: mogulii (citi or fi), pensiile, salariile si primele nesimtite, baietii destepti din energie (dovediti a fi in partidul prezidential), etc. Raul tarii nu sta, insa, in citiva moguli si nici in citeva sute sau chiar mii de salarii sau pensii nesimtite. Nu din egalizarea acestora va veni bunastarea unei natiuni care nu cunoaste cum arata adevarata bunastare. Raul se produce datorita unor politici aberante, bramburite, unor incompetente generalizate in guvernare, ministere si administratie, pe fundalul unor lacomii fara frontiere al celor cu acces la resursele financiare. Din criza nu se poate iesi doar prin reajustari salariale si cu atit mai putin cu aratarea cu degetul spre opozitie sau parlamentari. E o subversiune subtila, o politichie nu greu de decriptat. Motiv pentru care guvernul si-a orientat salvarea spre FMI. Politica acestui organism financiar se axeaza, insa, pe spolierea multimii, nu a citorva privilegiati. Sumele uriase vin de la cei multi. Acestia trebuie “mulsi” cu taxe, accize, cu impozite pe orice si cu anularea unor drepturi cistigate fie prin munca, inteligenta sau smecherie. Sumele de ordinul miliardelor de euro imprumutate de la FMI s-au consumat nimeni nu stie cum. De facut, s-a facut doar o pirtie de sky la Gura Humorului, incolo nimic.
Atit presedentia, cit si guvernul ne ofera in loc de idei si solutii de iesire din criza doar patimi impure, lozinci, histrionisme si diversiuni parlamentare. Traim sub spectrul unui nihilism ofensiv, al unui soi de deghizament populist, evident perdant. E infricosator sa ne stim victime ale unei asemenea stihii.

Vasile PRUTEANU