Scrisoare deschisă. Continuă polemica Savin – Cimponeriu: „Se falsifică istoria la Slănic Moldova!”

Stimată redacție,

Doi tineri, în căutarea unui brand în jurul căruia să își poată construi notorietățile precare, au falsificat viața și activitatea unui merituos artist amator, Marin Cimponeriu pe numele lui, și au convins autoritățile locale din Slănic Moldova să îl nemurească, împrumutându-i numele unei străzi și unui festival pe care aceeași doi tineri – fiul lui Marin Cimponeriu și un ziarist -, îl moderează de o bucată de vreme. Falsificarea micii istorii a Slănicului Mpldovei mi s-a părut execrabilă, imorală și de neacceptat în societatea civilizată în care pretindem că trăim. De aceea am și redactat Scrisoarea deschisă pe care ați avut amabilitatea să mi-o publicați.

Întrucât unul dintre cei doi energici întreprinzători – fiul lui Marin Cimponeriu, inițiatorul mașinației, și nu ziaristul care a publicat informațiile false – v-a solicitat și i-ați publicat un așa-zis drept la replică, prin prezenta vă rog să îmi publicați politicosul, dar categoricul, răspuns de mai jos.

Cu alese mulțumiri, al dvs. respectuos

                                                                                                                     Viorel Savin

Viorel Savin: Răspuns politicos d-lui Radu Cimponeriu,

Stimate domnule Radu Cimponeriu, Scrisoarea deschisă cu privire la modul în care se falsifică istoria la Slănic Moldova fiind extrem de precisă, adevărată și clară, crezusem că subiectul este închis și că organele abilitate, iubitoare de dreptate, încearcă deja să reintroducă lucrurile în ordinea lor firească.

Se pare că m-am înșelat.

Pe deasupra, mai citesc și „dreptul dumneavoastră la replică”, în care – vă înțeleg frustrarea -, în pofida logicii, în loc să desființați credibil, punct cu punct, cele 9 puncte expuse sintetic ale scrisorii deschise, produceți o simplă înșiruire de afirmații însoțite de regretabile atacuri la persoană, – a se vedea formulările dvs., gen: „dl. Savin a fost un activist de frunte al Partidului Comunist Român…” etc. – Solicitați, vă rog, la bibliotecă, volumul „Ca viermele în hrean”, în care se află publicat Dosarul meu de Urmărire Informativă întocmit de securitate; pentru a vă convinge ce fel de „fruntaș comunist” am fost, dar și pentru a vă corecta afirmațiile lipsite de bună cuviință.

Ceea ce este ciudat în dreptul dvs. la replică, este că în incontinența fluxului verbal introduceți, imprudent, chiar informații în sprijinul afirmațiilor mele. La punctul 2 din Scrisoare am afirmat că tatăl dvs. a funcționat cu dispensă de studii, iar  dvs., fără să gândiți, îmi răspundeți textual: „penalitatea de 5% din salariu se referă la lipsa vechimii în muncă, nu la lipsa studiilor universitare.” Bine, și atunci, pentru lipsa studiilor, în regimul trecut se dădea un bonus la salariu? – Să discutăm serios!

Și încă un exemplu care arată că, de fapt, nu am greșit cu nimic redactând Scrisoarea deschisă: în generozitatea verbiajului dumneavoastră, la afirmația mea de la punctul 3, care îl disculpa cumva pe ziaristul Dan Busnea: „el însuși ghidonat cu informații false de către Radu Cimponeriu în scopul înălțării imaginii tatălui său ca emblemă cultural-spirituală a Slănicului Moldovei”, dumneavoastră îmi răspundeți textual, confirmându-mi aserțiunea: „Cea mai mare parte a articolelor publicate de el (ziaristul RDB n.m.), despre tatăl meu au avut la bază informații pe care i le-am furnizat eu.” 

Păi, și atunci, de ce să mai discutăm dacă ați avut sau nu un interes personal în „doparea cu informații false” a ziaristului pe care dvs. înșivă recunoașteți că l-ați păcălit? 

Mai doriți să relev și alte erori pe care, cu dubioasă premeditare, insistați să le susțineți păgubos în dreptul la replică ce ar fi trebuit, de fapt, să demonstreze că… eu sunt cel rău intenționat și nu dvs.? Iată, citez dintre alte neadevăruri: 

„…tatăl meu a fost distins cu premiul special al juriului pentru interpretare la ediția din 1965 și a asigurat adaptarea muzicală și regia spectacolului premiat cu locul III în 1971” – Cum sfântul să regizeze tatăl dvs. un spectacol în anul 1971, când, de un an de zile, adică din 1970, eu dețineam deja funcția de director al Casei de cultură și al Teatrului popular?! 

Și altă afirmație, cel puțin uluitoare, ca să nu o calific altfel: „după plecarea d-lui Savin de la conducerea Casei de Cultură din Slănic-Moldova, tatăl meu a revenit în această instituție, iar pentru o perioadă de vreme, chiar în funcția de director!?” În ce perioadă, domnule Radu Cimponeriu? Căci afirmația dvs. este completamente falsă. Creați gravă confuzie. După plecarea mea la Muzeul județean, directori ai Casei de cultură au mai fost, până la desființarea instituției, doar regretatul Mircea Dinutz și doamna Ștefana Sava!… 

Regret, dar amintirile dumneavoastră din copilărie nu sunt dovezi. Să ne înțelegem: sunt doar simple și duioase amintiri potrivite pentru rememorări nostalgice în intimitatea dvs., și nu de propus public, ca adevăruri incontestabile. 

Ca să restabilim adevărul: tatăl dumneavoastră, din nefericire, a fost un personaj controversat. Chiar dumneavoastră înșivă o confirmați, căci susțineți textual că ar fi „plecat prin demisie” (lăsându-și pentru ani buni nevasta și copilul în Slănic Moldova!), iar el s-ar fi oprit tocmai în Teleorman. Ce cap de familie, cu moralitate normală, dacă nu ar fi existat și alte motive – destituirea din funcție, de exemplu -, ar mai fi făcut așa ceva? – Este adevărat că tatăl dumneavoastră, după  transferul meu la Bacău, cu ocazia vizitelor familiei a mai colaborat cu Întreprinderea balneo-climatică și cu casa de cultură, dar numai în perioadele de An Nou și de Crăciun, prezentând în fața salariaților IBC mici momente comice. Dar, atât.  

Și, dacă tot mi-ați amintit de un moment urât din existența mea slăniceană, aducând în discuție articolul scris în 1973, în „Scânteia tineretului”, împotriva mea, de Ion Andreiță, prietenul tatălui dumneavoastră, e locul să vă dezvălui două aspecte. 

Primul aspect este conținut de întrebarea legitimă: „de ce se păstrează cu atâta grijă, vreme de peste o jumătate de secol, în arhiva familiei Cimponeriu, un articol murdar, scris împotriva lui Viorel Savin?” De drag? Sau… de ce oare?”

Și al doilea aspect: În acea perioadă – 1973 -, tatăl dumneavoastră, care absolvise în sfârșit facultatea și obținuse o diplomă, nu se putea împăca deloc cu ideea că nu se mai putea întoarce la Slănic Moldova și îmi aranja, pe ascuns, tot felul de pocinoage, turnând otravă în urechile celor care stăteau să îl asculte. Unul dintre cele mai reușite machiaverlâcuri – care a fost gata, gata să-i reușească! -, a fost și acesta: cu articolul. Care ar fi trebuit să îmi pună capăt definitiv. Dar cei de la județ s-au gândit ca mai întâi să verifice ceea ce spunea articolul și abia apoi să ia măsuri. Așa că… mi-au trimis pe cap o brigadă de control formată din câte un reprezentant al secției de propagandă a județului, al sindicatului județean și al Comitetului județean de cultură. Președintele brigăzii fiind tovarășul Tirișcă de la județeana PCR. După o săptămână de controale pe toate liniile – financiară, morală, cultural-artistică și organizatorică -, brigada a întocmit un material concluziv care a fost trimis de către Comitetul județean de cultură Scânteii tineretului, drept rezultat al verificărilor făcute. Și acum, stimate și onest domn, vă întreb: dacă eu am rămas încă ani buni în funcție, iar prietenul tatălui dumneavoastră, ziaristul IA, și-a mâncat papara pe linie redacțională, cum credeți că am ieșit în urma draconicelor verificări? Bine, sau rău? Evident: am ieșit excelent! Și renunțați, vă rog, să coborâți discuția la nivelul mahalalei, căci vă asigur că nu-i port niciun fel de ranchiună tatălui dumneavoastră, însă onestitatea mă obligă să arăt că… „împăratul este gol”!

Regret domnule Radu Cimponeriu că amintirile dvs. din copilărie, plus „poveștile” spuse acasă de părinți, menite să vă mângâie orgoliul pueril, nu concordă cu realitatea. Fiți cinstit și împăcați-vă cu adevărul! Măcar punctul 7 din scrisoare ar trebui să vă provoace insomnii căci, făcând eu lumină în ceața răspândită cu premeditare de către dvs. cu ajutorul unui ziarist păcălit, trei sferturi din așa-zisele „realizări cultural-artistice” ale tatălui dvs., s-au topit. 

Respectând adevărul, stimate domn, ce mai rămâne din excepționalitatea lui M C? 

Foarte puțin. 

Însă nu atât de mult încât M C să merite să intre în istoria Slănicului ca o mare personalitate care, enormă eroare, să își mai și împrumute numele unei străzi și unui festival!

Scrisoarea deschisă, absolut necesară, deși extrem de deranjantă pentru mulți, nu a făcut altceva decât că a dezvăluit o afacere dubioasă, – una dintre alte multe altele care se deschid și prosperă în România postcomunistă. 

În esență, despre ce este vorba? 

Despre doi tineri cu inteligență practică, dornici de celebritate, aflați în căutarea unui brand pentru a-și afirma public veleitățile. Ambițioși și puternic determinați, sprijiniți de prieteni și rude, dar și de indiferența unora, au convins/amăgit cu argumente mincinoase un primar credul, dornic și el de a arăta că face ceva nou, de necesitatea „ridicării unei statui morale” unui personaj controversat care a trăit în urmă cu jumătate de secol în Slănic Moldova. Datorită trecerii timpului lumea a uitat că, de fapt, acel personaj nu avusese alte realizări în viață – nici măcar un articol de ziar, scris!? -, în afară de onorabilele sale apariții scenice într-o formație de amatori. 

În concluzie: întrucât punctele din Scrisoarea deschisă nu au fost atacate și demontate de dreptul la replică în mod logic, bucată cu bucată, cu bună credință și convingător, rămâne clar pentru oricare om care gândește cât de cât, că Scrisoarea deschisă, în totul ei, este onestă, adevărată, valabilă în demers și cere generarea unor consecințe pozitive concrete în politicile administrației locale din Slănic Moldova. 

Să aveți o viață frumoasă!

                                                                                                                      Viorel Savin

                                                                                                                          scriitor