Anton Ciobanu nu mai este! A părăsit această lume și s-a înălțat la aștri, în Universul pe care l-a slujit o viață inspirîndu-i creația și remodelîndu-i chipul și dimensiunile. Timp de aproape cinci decenii și-a consacrat fiecare clipă spre a-și împlini talentul și a da formă și expresie pasiunii de modelare a lutului din care el însuși a fost plămădit, înzestrat fiind cu un har cu care numai aleșii Domnului sînt dăruiți.
A plecat dintre noi în acest sfîrșit de iarnă cu promisiuni de primenire. Răpus de o boală necruțătoare la o vîrstă mult prea tînără pentru vitalitatea și proiectele sale artistice. Acum tace. Mîinile lui nu mai pot împlini miracolul devenirii perpetue. Au încremenit pentru veșnicie. Pierderea este ireparabilă și nu credem a se mai naște prea curînd un astfel de om. In modestia și bunătatea lui ne-a oferit bucurii ce ne vor lipsi, fără să ne ceară prea multe. Doar acceptare, înțelegere și recunoaștere.
Destinul implacabil nu iartă! Artistul a fost luat dintre noi de o boală necruțătoare, răpus pe patul de spital. Și totul a devenit neființă!
A fost unul dintre concetățenii noștri care a trăit în virtute și onoare. A venit din neant și s-a reîntors la el, scurtu-i popas pămîntean însemnînd neliniștile creației și bucuriile reușitelor pentru el și pentru noi. Pe 15 iunie vîrsta i s-ar fi rotunjit la 65 de ani. Își aștepta aniversarea pregătindu-ne noi surprize. Nu i le vom mai vedea și admira.
Ce am mai putea spune, acum, despre el, cînd durerea ne copleșește inimile? Opera pe care o lasă în urmă ne vorbește cel mai limpede despre ceea ce a fost și ceea ce a împlinit: a descoperit în lut misterul divin al existenței umane și l-a descifrat în fiecare dintre piesele sale. Totul este țărînă – spunea adesea, trebuie să-i descoperim sublimul, misterul, fascinația și să le facem să vorbească. A transfigurat străvechea îndeletnicire a modelării lutului, convertind-o în artă autentică, de cea mai înaltă valoare. Cei care l-au cunoscut și i-au fost aproape se pot considera fericiți. Cei care nu au auzit de el se pot considera frustrați pentru că nu au apucat să soarbă din izvorul cunoașterii. A creat școala românească de ceramică artistică și decorativă și tot el este inițiatorul primei expoziții naționale private de ceramică, locuința lui din Bacău fiind un autentic muzeu al ceramicii, dar și al unor piese de etnografie de o valoare incomensurabilă. Cunoscut și apreciat în țară, dar și peste hotarele ei pentru harul pe care l-a insuflat lutului. A avut peste 60 de întîlniri cu publicul larg din România, dar și din Statele Unite ale Americii, Japonia, Cehoslovacia, Anglia și alte țări ale lumii. Piesele pe care le-a creat le numea simplu: copiii mei!
Copiii lui sînt, acum, în doliu. Ne descoperim și noi în fața Ta, Maestre, și rostim: Dumnezeu să te ierte și să te primească la el. Viața ta pilduitoare, sinceră și cu dragoste față de Creator merită această răsplată! (Mihai BUZNEA)
Lasă un răspuns