S-a lansat o cursă contracronometru pentru deschiderea altor două tronsoane din Autostrada „Moldovei” până la final de an. Constructorul UMB lucrează intens să dea în trafic două bucăți noi din autostrada Moldovei, două tronsoane care ar lega Adjudul de București, oferind șoferilor aproape 200 de km neîntrerupți din A7, scrie hotnews.ro.
„Totul ține de vreme”, recunosc autoritățile. „Totul va fi la limită”, spun observatorii independenți care țin să amintească depășirea tuturor termenelor contractuale pe toate loturile A7 rămase în lucru. Mai sunt șase loturi din Autostrada „Moldovei” A7 rămase de executat și cu termen oficial în noiembrie 2025. Dintre acestea, doar un tronson și jumătate mai au șanse, într-un scenariu optimist, să fie deschise traficului anul acesta.
Compania de Drumuri speră să deschidă traficul până la final de an pe cei circa 53 de kilometri de la Focșani Nord, în continuarea A7 deja operațională, și până la nord de Adjud – practic tot Tronsonul 1 de 35,6 km plus o parte de circa 17 km din Tronsonul 2.
Punctul critic: podul de la Tișița
Imaginile din șantier arată că mare parte din lucrări au fost finalizate sau sunt în curs de finalizare, însă există câteva puncte sensibile unde muncitorii UMB sunt concentrați.
Punctul critic este un pod peste DN2L la Tișița (minutul 11.03), acolo unde lucrările au stagnat mult timp pentru că nu au putut fi relocate liniile de înaltă tensiune.
Abia recent constructorul a reușit să ridice grinzile la pod și acum lucrează la armarea și suprabetonarea căii de rulare.
Tot acolo mai sunt în lucru bretelele nodului rutier Tișița, necesar pentru deschiderea traficului pe oricare variantă.
Un alt punct unde se lucrează în prezent la realizarea hidroizolației este podul de aproape 760 de metri lungime peste râul Putna (minutul 04:02). Odată finalizarea hidroizolației se va trece la așternerea asfaltului, montarea rosturilor de dilatație, parapete și trasarea marcajelor.
Citește articolul integral AICI

Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.