Primăria Municipiului Bacău face pași concreți pentru introducerea serviciilor de închiriere a trotinetelor electrice, printr-un proiect de hotărâre care stabilește, în detaliu, cadrul legal în care astfel de flote vor putea funcționa pe domeniul public. Documentul, care modifică HCL nr.161/2021 privind regulamentul pemntru activitățile comerciale din oraș, arată că administrația locală vrea să evite haosul din alte orașe și să aibă un control strict asupra numărului de vehicule, modului de utilizare și a operatorilor care vor intra pe piață.

Potrivit proiectului aflat în dezbatere publică, activitatea de închiriere a trotinetelor electrice va fi permisă doar operatorilor autorizați, care vor trebui să obțină aviz de funcționare și autorizație de amplasare de la Primăria Municipiului Bacău. Autorizațiile vor fi valabile un an, iar firmele interesate vor fi obligate să depună documentații detaliate, inclusiv planuri operaționale cu zonele de funcționare și parcare, dovada existenței spațiilor de depozitare și service, precum și polițe de asigurare pentru răspundere civilă și accidente.
Municipalitatea stabilește și o limită clară a flotelor care pot opera în oraș. Numărul maxim admis este de 4 trotinete la 1.000 de locuitori, ceea ce înseamnă un plafon de 535 de trotinete electrice la nivelul municipiului. Acest număr ar putea fi suplimentat doar în baza unui studiu de specialitate și cu aprobarea Consiliului Local.
Un element-cheie îl reprezintă controlul și monitorizarea în timp real. Operatorii vor fi obligați să doteze fiecare trotinetă cu sistem GPS și să ofere acces administrației locale și Poliției Locale la date actualizate privind utilizarea flotei, traseele parcurse, numărul de utilizatori și eventualele incidente. Scopul declarat este monitorizarea utilizării domeniului public și respectarea regulilor de staționare.
Proiectul introduce și o taxă pentru ocuparea domeniului public. Începând cu 2025, operatorii vor plăti o taxă de 3 lei pe metru pătrat pe zi, calculată pentru o suprafață de 0,5 metri pătrați alocată fiecărei trotinete. Achitarea acestei taxe devine o condiție obligatorie pentru obținerea și menținerea autorizației de funcționare.
Regulamentul impune reguli clare privind parcarea și staționarea trotinetelor. Acestea vor putea fi amplasate doar în spații stabilite de Comisia de Circulație din cadrul Primăriei, urmând să fie marcate și semnalizate inclusiv în aplicațiile operatorilor. Staționarea va fi interzisă în zonele aglomerate, la stații de transport public, pe treceri de pietoni, pe spații verzi sau pe trotuare înguste, iar operatorii vor fi obligați să ridice trotinetele amplasate neregulamentar într-un termen limită, în caz contrar intervenind municipalitatea, cu taxe suplimentare.
În document se precizează explicit că folosirea trotinetelor în scop publicitar este interzisă, iar fiecare vehicul va trebui inscripționat vizibil cu numele operatorului. Nerespectarea regulilor poate duce la amenzi consistente, ridicarea trotinetelor de pe domeniul public și chiar suspendarea sau retragerea autorizației de funcționare.
Prin acest proiect, Primăria Bacău creează practic infrastructura administrativă necesară pentru apariția serviciilor de tip „self-service” cu trotinete electrice, semnalând că intrarea acestora în oraș este doar o chestiune de timp, dar în condiții strict reglementate.
Iți trebuie permis sau oricine pot circula cu ele?
Minorii pot circula cu ele și pe unde se va merge cu ele, pe trotuare printre cetățeni, pe străzi printre mașini, pe pistele de ne motorizate?
Nu s-ar putea parca în chestiile alea de biciclete în care nu e nici o bicicletă?
Www o idee extraordinară.Și vor fi și rucsace cu microcip de închiriat?Ce cool!Simt că ne modernizăm cu adevărat.
Căști de unde luăm?
Sau nu ne trebuie?
Și firma musai de la usr?
Bravo!Felicitări!
Vor putea fi folosite ca statii de încărcare/închiriere acele locații pt. biciclete nefolosite?
”O ce veste mininutată”, primaria Bacău a găsit numărul exact al locutorilor urbei 133.750 locuitori.
Numai la stabilirea taxei pentru salubrizare dă greș la numărare.
O porcarie inutila. Vor da peste oameni.
La Piatra Neamț au fost interzise după ce un copil a murit căzând cu capul de bordură.Închiriase o trotinetă folosind o aplicație.Așteptăm și la noi momentul când o să ne împiedicăm de ele pe trotuare,fiind aruncate aiurea după ce se termină timpul plătit.Multe dintre ele vor ajunge în Bistrița pentru distracția teribiliștilor din oraș
Asta mai lipsea in jegul de Bacau! Sa le fie rușine celor din Bacau ca permit de atâta amar de ani ducerea in prapastie a orașului care era cândva un exemplu bun in zona Moldovei ! Un oraș mai jegos care Bacăul reședință de județ nu găsești in regiune .