Sinaxar ortodox: Pomenirea celor 42 de sfinți mucenici
Sinaxar romano-catolic: Pomenirea Sfintei Rosa din Viterbo
Duminică, 7 martie
Sinaxar ortodox: Pomenirea Sfinților Mucenici Efrem, Vasilievs, Evghenie, Agatodor, Elpidie, Capiton și Eterie
Sinaxar romano-catolic: Pomenirea Sfintelor Perpetua și Felicitas
Trăia odată în cetatea Tebaida un tînăr care făcea foarte mult rău și greșea cumplit din cauza faptului că prăda mormintele. Într-o zi, după ce și-a adus aminte de judecata lui Dumnezeu și s-a înfricoșat în inima sa, s-a smerit și s-a pocăit de păcatele sale cele multe. Și venind la un mormînt, a căzut cu fața la pămînt și a început să plîngă pentru viața sa cea dinainte, neîndrăznind să scoată nici un cuvînt; și nici nu cuteza să-l cheme pe Dumnezeu, întru cît se considera nevrednic, ținînd cont de viața lui trecută. Atunci, s-a închis într-un mormînt, deznădăjduit și întristat de viața pe care a dus-o. După ce a trecut o săptămînă, deodată au năvălit dracii asupra lui, chiuind și zicînd așa: Unde este nebunul și spurcatul acela necurat care, de desfrînări săturîndu-se, acum se face întreg la minte și se arată prieten și evlavios lui Dumnezeu, el care nici creștin măcar nu este. Ce bunătăți poți nădăjdui umplîndu-te de atîtea răutăți? Și de ce nu te scoli degrabă de aici pentru a merge cu noi la cele obișnuite? Iată, te așteaptă pe tine desfrînații și precupeții. De ce nu te duci degrabă, ca să te saturi de poftele tale? Iar de nu, apoi îndată va veni asupra ta judecata. Ce te omori singur? Și ce te grăbești singur spre chinuri, ticălosule? Oare nu ești al nostru și au nu nouă te-ai făgăduit? Și toată fărădelegea ai făcut-o și nouă tuturor ești îndatorat? Oare, îndrăznești să ne răspunzi nouă?”
Și pricinuindu-i această răutate și pacoste, dracii au început să petreacă lîngă dînsul. Iar tînărul se întărea cu ajutorul și cu puterea lui Dumnezeu și biruia neputincioasa lor putere, nerăspunzîndu-le lor. După multă vreme, dracii l-au prins cu sila și l-au bătut cumplit, după care au ieșit de la dînsul, lăsîndu-l abia viu. Iar el, ajuns în situația că abia putea să se miște, suspina ca și cînd își trăgea sufletul întru sine. Cei de aproape ai săi, care-l căutau pe el, aflîndu-l, l-au întrebat din care pricina a ajuns la locul acesta, neștiind cele din inima lui. Și-l sileau ca să-l ducă la casa lui și îl îndemnau să meargă cu dînșii. Însă el, deși bătut, nu i-a ascultat pe ei, ci le-a răspuns: „mai de folos îmi este mie să mor în mormintele acestea, decît întru niște păcate ca acestea să viețuiesc în lume”. Și s-au dus de la dînsul rudele sale, supărate că nu au reușit să înduplece.
Apoi, s-au dus de la dînsul și dracii, strigînd și zicînd așa: „Ne-a biruit pe noi, cu darul lui Dumnezeu și cu a sa răbdare”. De atunci, n-a mai văzut rele de la draci și a viețuit în morminte fără primejdie, pînă la sfîrșitul vieții sale. (Constantin GHERASIM)
Lasă un răspuns