Fapte frumoase
în cartea istoriei românilor, eroii ocupă un loc cu totul special, la ei făcîndu-se referire inclusiv cu ocazia sărbătorilor de importanță națională, ca și în sfintele liturghii. La fel ca și al altora, destinul sublocotenentului Ionel Miron este unul tulburător. S-a născut în anul 1919 într-o comună din județul Galați, din părinți agricultori. Invățămîntul primar și licel l-a urmat în satul natal, apoi la Iași și la Tulcea, după care s-a dedicat meseriei armelor la Școala militară de ofițeri de artilerie din Pitești și la Regimentul 3 artilerie „Franța” din Brăila. După puțin timp de la repartizare a plecat cu unitatea pe frontul de răsărit, ajungînd în Cuban, de unde – după o încercuire de șase luni – trupele noastre au fost evacuate pe mare, spre țară, în două vapoare. Unul a fost scufundat, nefiind supraviețuitori. Ionel Miron a avut noroc, aflîndu-se în al doilea vapor. Cu o parte din regiment, de la Constanța a mers în refacere la Filipeștii de Pădure – județul Prahova. în ziua de 5 octombrie 1944, ofițerul în vîrstă de 25 de ani a primit ordin să conducă un transport de aducere a muniției de la Târgoviște, dar în apropiere de unitate, tocmai cînd misiunea era aproape îndeplinită, s-a ivit o patrulă sovietică și i-a ordonat să predea muniția. La încercarea de justificare că la data aceea eram aliați și că urma pregărirea pentru a merge alături spre Podișul Boemiei, unui ostaș din patrulă i s-a părut că ofițerul român vorbește prea mult, împușcîndu-l în frunte de la mică distanță. Camarazii, îndoliați, și-au dus ofițerul pe brațe, în unitate și, apoi, cu un cortegiu de onoare condus de un căpitan l-au transportat în satul natal, sicriul fiindu-i înfășurat în tricolor și coborît în groapă, la aproximativ 200 de metri de casa părintească, în sunetele fanfarei militare și al salvelor de arme trase în onoarea și memoria celor care cad eroic pentru țară.
A urmat calvarul deportării părinților lui Ionel în Transilvania. Avînd un frate la Onești și mama lor, Maria, decedînd aici, după demersuri stăruitoare au fost aduse atît osemintele eroului Ionel, cît și ale tatălui lor, Gheorghe. în felul acesta destinul și-a făcut calculul ca familia să se întregească în pămînt oneștean, în cimitirul bisericii „Sf. Nicolae”.
După reînființarea, în 1991, a Asociației Naționale „Cultul Eroilor”, filiala oneșteană a identificat toate operele comemorative de război și a creat în zonă Cercuri școlare care ajută activitatea de îngrijire a mormintelor și monumentelor prin care se aduce cinstire memoriei celor care s-au jertfit pentru mai binele nostru. Asemenea tuturor Cercurilor „Cultul Eroilor” din Onești și împrejurimi, Școala generală nr. 3 din localitatea trotușeană (președintele Cercului fiind profesoara Cristina Busuioc), a luat în îngrijire mormîntul familiei Miron. Cei care au mers în cimitirul bisericii, la mormîntul descris mai sus, la împlinirea a 60 de ani de la tragicul eveniment -, au putut vedea urmele trecerii și faptelor frumoase ale elevilor școlii, însemnînd pioșenia și recunoștința prin florile neuitării și lumînările aprinse spre veșnică odihnă în simțire creștinească, ce ne spun: Fie iertați!
De Ziua Națională a României – 1 Decembrie, ca și pînă acum, de altfel, elevii din toate școlile în care ființează cercuri „Cultul Eroilor” vor cinsti faptele de bravură ale înaintașilor, spre neuitată aducere-aminte a jertfei lor supreme. Eroilor de ieri, recunoștința noastră, a celor de astăzi și dintotdeauna. (Corneliu CRISTEA pensionar – Onești) școlii, însemnînd pioșenia și recunoștinț
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.