Dozele de vaccin antigripal primite de Direcția de Sănătate Publică (DSP) din Bacău sînt insuficiente față de solicitările populației. „Pentru solicitările care există nu este suficient vaccin. Probabil vom solicita o suplimentare a numărului de doze”, ne-a declarat medicul Anca Dancău, epidemiolog șef la DSP Bacău. Județul nostru a solicitat 25.000 de doze de vaccin împotriva gripei. Pînă acum au fost primite 24.000 de doze, iar în zilele următoare se așteaptă și ultimele doze. Medicii de familie au primit inițial cîte 20 de doze, după care li s-au mai repartizat încă zece în plus. Cu toate acestea, vaccinul nu este suficient, pentru că pe listele unui medic de familie sînt minim 100 de bolnavi cronici, care trebuie vaccinați cu prioritate. „Noi am dat vaccin și medicilor de familie, dar și policlinicilor. în total, s-au dat 7.786 de doze pentru adulți și 4.630 de doze pentru copii. De aceea, noi le recomandăm bolnavilor să se adreseze pentru vaccinare și policlinicilor, nu numai medicilor de familie”, a precizat Anca Dancău. Băcăuanii care nu vor să aștepte vaccinul de la DSP Bacău și dispun de bani își pot procura vaccinul din farmacii, care costă peste 200.000 de lei. Pînă acum, în județul nostru nu s-a înregistrat nici un caz de gripă. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.