Scripta manent

Un fervent apărător al românității

* Corespondență între Romano Jakabfaly și Giuseppe Martinotti

Cotropirea părților nordice ale Moldovei de către Imperiul Habsburgic prin înșelătorie, abuzuri, crime și alte mijloace perfide a sporit lăcomia nobilimii austriece și maghiare, care fără întîrziere a gîndit și a plănuit anexarea întregului teritoriu al Moldovei și al Țării Românești.
Agresiunea împotriva poporului român trebuia justificată prin motive cît de cît plauzibile, chiar dacă acestea erau inventate. Impăratul, diplomații, generalii săi, ca și nunțiul apostolic din Viena, au găsit soluția angajării celor mai inventivi slujitori catolici din Ungaria și Transilvania din rîndurile călugărilor aparținînd franciscanilor minori conventuali. Generalul Barco, în înțelegere cu autoritățile imperiale și cele pontificale, s-a hotărît asupra provincialului Ungariei și Transilvaniei, Romano Jakabfalvy. Acesta făcea parte din rîndurile celor nemulțumiți de decretul elaborat de Propaganda Fide, în cursul anului 1794, prin care îl obliga pe fiecare misionar ca imediat ce ajunge în misiune să învețe și să folosească limba poporului pe care urma să-l slujească.
Misionarii maghiari – aroganți și neobișnuiți să fie slujitori ai enoriașilor, ci dominatori și exploatatori ai acestora – nu puteau accepta principiul și decretul elaborat de instituția îndrumătoare a propagandei credinței catolice în toată lumea. In aceste condiții, la 3 ianuarie 1776 Jakabfalvy a întocmit și expediat, din Agria, o corespondență către Nunțiatura Apostolică Varșovia, protectoarea catolicilor moldoveni și către Prefectura catolică din Iași, al cărei conducător era Giuseppe Martinotti.
în acest document, provincialul Ungariei a arătat că acea parte a Moldovei neanexată de Habsburgi „gemea sub jugul turcilor”, dar catolicii – numai maghiari, „nu puteau fi apărați de misionarii italieni”, toți trimiși de Propaganda Fide, care nu învățau și nici nu puteau vorbi limba maghiartă, pe care ar fi vorbit-o catolicii din Moldova. Generalul Barco, din îndemnuri superioare sugerase provincialului, aflat la Agria, că administrarea Moldovei s-ar cuveni mai degrabă misionarilor de neam maghiar decît celor italieni. Indemnul și sfatul lui Barco a trezit în conștiința provincialului dorința de a obține o treaptă înaltă în ierarhia catolică din Ungaria. Mînat de asemenea gînduri, Jakabfalvy a avut îndrăzneala de a-i scrie lui Martinotti că din timpuri imemoriale Moldova aparține, sub raport administrativ, franciscanilor minori conventuali maghiari, nicidecum celor italieni, care n-ar fi fost de nici un folos credincioșilor catolici infiltrați pe teritoriul moldav, deoarece aceștia ar fi fost numai maghiari și ar fi vorbit numai limba respectivă. Faptul că imperialii stăpîneau deja o bună parte din teritoriul românesc ar fi dat dreptul acestor călugări să considere întreaga Moldovă ca pe o provincie imperială. în finalul corespondenței, maghiarul a precizat că spațiul geografic al provinciei Dalenu s-ar fi limitat la „teritoriul Ungariei, Banatului și al Transilvaniei, dar se extinde și asupra altora anexate imperiului”. Bazat pe astfel de argumente, provincialul maghiar a cerut misionarilor italieni să părăsească „cît mai repede” („celerius”) teritoriul intrat sub administrarea condusă de el.
După primirea unor astfel de avertismente și amenințări, viceprefectul misiunilor conventuale din capitala Moldovei a hotărît să comunice provincialului Ungariei, în ziua de 17 ianuarie 1776, că în Moldova mai toți credincioșii catolici erau români și din acest motiv singura limbă absolut necesară era „cea a patriei”, a țării populate de acest neam „fără de care nimeni nu poate să îndeplinească misiunea apostolică, deoarece în cele mai multe sate populate de catolici limba maghiară nici nu este cunoscută: „Limba respectivă era vorbită totuși de foarte puțini români maghiarizați, refugiați din Transilvania suferințelor îndurate acolo. Aceștia foloseau limba în cauză mai mult din aroganță decît să fie convinși asupra necesității vorbirii ei”.
Giuseppe Martinotti, în calitate de administrator de parohie, viceprefect și prefect al misiunilor conventuale în Moldova, i-a cunoscut foarte bine pe românii catolici de aici, a studiat tradițiile și practicile acestora, precum și modul lor de exprimare în limba națională. In mai multe dintre circularele întocmite de el, păstrate în arhivele create de parohiile catolice românești din Moldova, deși au fost scrise în limba latină, a preluat unele cuvinte autentice românești, pe care le-a redat în forme latinizate. Astfel, unele obligații ale enoriașilor față de slujitorii catolici au fost scrise în formele: „stola, stergar, dembrio, paraliones, unam feni capizam (o căpiță de fîn), unam demirei papusoi, parale, auroliones”, cuvinte intrate în tezaurul limbii române.
în calitate de ierarh catolic, acesta a solicitat și impus ca administratorii parohiilor să stea permanent în parohia încredințată, să-i respecte pe enoriași pentru ca, la rîndul lor, să fie respectați. In efectuarea serviciilor divine să se prezinte numai în ținuta și îmbrăcămintea corespunzătoare exercitării rolului de slujitor al religiei catolice. în mai multe rînduri a făcut apel la respectarea tradițiilor românilor catolici și ortodocși, recomandîndu-le să trăiască numai în armonie și respect reciproc. A recomandat mereu să se respecte practica logodnei, încetățenită la românii de pretutindeni.
Răspunsul dat apucăturilor șovine ale lui Jakabfalvy, circularele întocmite de Martinotti au făcut din acest misionar italian un mare apărător al românității acestor oameni și a limbii vorbite de ei. Autoritățile imperiale și cele pontificale au creat un adevărat haos în misiunile catolice din Moldova, prin oameni corupți și porniți să-i facă greutăți. In final, la 5 martie 1781 el se afla la Viena, unde nunțiul apostolic i-a pus în vedere „să se păzească” de anumite persoane, fapt ce demonstrează complicitatea autorităților imperialo-papale.
prof. dr. Dumitru Zaharia

Barco a trezit în conștiința provin

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!