Sinaxar ortodox: Sfinții Mucenici Achepsima, Iosif și Aitala

Sinaxar romano-catolic: Sfîntul Martin de Porres

Episcopul cetății Suhia a vorbit despre un alt episcop, pe care l-a aflat în pustie: „Cînd am fost în pustie, fiind monah, m-am dus în cea mai depărtată pustie, să văd de se afla acolo cineva, slujind stăpînului Hristos. Mi-am luat pîine și apă pentru patru zile, dar nu mi-a ajuns hrana, pentru că am îndrăznit a merge mai departe alte patru zile. Slăbisem de sete și de osteneală și, am căzut spre moarte, zăcînd pe pămînt. Cînd, a venit cineva, s-a atins de buzele mele cu degetul, apoi m-a și pipăit și îndată m-am întărit, cît mi se părea că nici nu fac călătorie, nici nu eram flămînd, nici înseta. După ce au mai trecut alte patru zile, iarăși am ostenit și mi-am ridicat mîinile la cer. Și, iată, același bărbat, care mă întărise întîi, iarăși m-a uns cu degetul pe buze și m-a întărit și am mai mers șaptesprezece zile. La un moment dat, am aflat o chilie mică, un finic, apa și, alături, stînd un bărbat. Perii capului îi erau îmbrăcăminte, iar el însuși era înfricoșător la înfățișare. După ce m-a văzut, a stat la rugăciune, iar după aceea a zis: «Amin» și a cunoscut că sînt om, m-a luat de mînă și m-a întrebat: «Cum ai venit aici? Și cum stă pacea în lume? Și încă mai gonesc prigonitorii pe creștini?» Eu i-am răspuns: «Cu rugăciunile tale am trecut prin pustiul acesta, iar prigoanele, cu puterea lui Hristos, au încetat. Dar rogu-te, spune-mi, de unde ești? Și cum ai venit aici?» El a suspinat și mi-a povestit: «Eu am fost episcop în timpuri de prigoană și am avut parte de multe chinuri. Pentru că nu le-am putut suferi, am jerfit idolilor. Dar după aceasta mi-am recunoscut fărădelegea și m-am pedepsit să mor în pustia aceasta. Și, s-au împlinit treizeci și nouă de ani, de cînd mă mărturisesc și mă rog lui Dumnezeu să-mi ierte păcatul. Mi-a dat hrană din finicul acesta, iar mîngîieri de la alții n-am luat». Apoi, s-a sculat și a ieșit afară la rugăciune. Cînd a sfîrșit-o, a venit la mine. Văzîndu-i fața, m-am înspăimîntat. El mi-a spus: «Nu te teme, că Domnul te-a trimis, ca să-mi îngropi trupul, că și păcatul mi l-a iertat». Și-a întins picioarele și și-a sfîrșit viața. Am rupt haina, jumătate mi-am lăsat-o mie, iar cu jumătate am acoperit trupul Sfîntului și l-am îngropat. îndată s-a uscat finicul și chilia a căzut. Iar eu m-am rugat lui Dumnezeu cu lacrimi că doar mi-a lăsa finicul, ca să petrec acolo. După ce Dumnezeu nu m-a ascultat, m-am întors cu pace și, bărbatul cel ce se arătase mai înainte m-a întărit pe cale și așa, trecînd pustiul și venind la frați, le-am spus toate. Mă rog ca nici unul să nu se dea pe sine la deznădăjduire pentru păcatele sale, ci prin răbdare să afle de la Domnul milă.” (Constantin GHERASIM)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!