Plantația de căpșuni din Orbeni a ajuns doar o poveste

Pe un cîmp din apropierea comunei Orbeni se făceau, cu ani în urmă, producții impresionante de căpșuni. Așa cum livada Godovana era renumită cîndva pentru merele ei, tot așa și culturile de căpșuni de la Orbeni erau cunoscute în toată zona Moldovei.
înainte de revoluție, oamenii din zonă, și nu numai de acolo, mergeau cu mic, cu mare, la cules. Lădițele se umpleau văzînd cu ochii. Zeci și sute de tone de căpșuni ajungeau la beneficiari din toate colțurile țării, dar mai ales la cei din județul Bacău. Din căpșunile din Orbeni au mîncat cîndva bolnavii din Spitalul Județean, dar și clienții hotelurilor din Bacău.
De vreo zece ani încoace, din plantația de căpșuni de la Orbeni nu a rămas decît o amintire. Cei care au participat cîndva la cules și au simțit aroma căpșunilor își amintesc că era o adevărată competiție între IAS și Asociația legumicolă din Sascut. Aceasta din urmă se ocupa direct de producția de căpșuni din Orbeni, ca și de cea de legume și de cereale din zonă.
Inginerul agronom Constantin Zamfir este cel care a controlat ani buni activitatea agricolă din această zonă. Acesta își amintește cum pămîntul era valorificat la maxim și că, uneori, nu mai făceau față la cîntărirea producției. Căpșunile erau cît ceașca, și vinetele cît sticla.
„Eu am lucrat 27 de ani în această fermă. Pînă în 1989 aveam în grijă o suprafață de 250 de hectare de pămînt, din care pe aproape 20 de hectare cultivam căpșuni. Scoteam 15-20 de tone de căpșuni la hectar. După «marea îmbrînceală» din ’89, lucrurile au mers din rău în mai rău. Prin ’90 am pornit din nou la drum cu doar 12 hectare. în următorii patru – cinci ani am ajuns la 150 de hectare, iar din ’96 mai muncim 50 de hectare. în perioada asta ne-am dat cu capul de toți pereții și am ajuns în această situație penibilă. Nu am crezut niciodată, ca fiu de țăran și cu o leacă de carte, că voi ajunge să trăiesc mai rău decît părinții mei”, și-a exprimat regretele inginerul Zamfir.
Specialistul, care altădată nu mai dovedea cu producția de legume, nu își poate reprima revolta față de situația în care a ajuns producția de legume din județul nostru, dar și din țară. „Treaba a mai mers cum a mai mers pînă prin ’93, cînd a început să se fărîmițeze terenul. Mă doare sufletul să aud acum țăranii spunînd că mai bine leagă cățelul la capătul pîrlogului decît să cultive pămîntul. Este greu în aceste condiții să mai faci producția de altădată. Nu mai avem nici surse de finanțare, iar rețelele de colectare lipsesc în totalitate. Noi producem, acum, totul la întîmplare, în mod haotic. Nu avem nici măcar un contract ferm cu cineva sau un preț minim garantat. Fără surse de finanțare nu putem relua activitatea. âmi aduc aminte că, înainte de revoluție, livram zilnic cîte 4-5 tiruri de legume de cîte 15 tone. Uneori era o problemă să cîntărim producția. Acum nu mai interesează pe nimeni statutul de agronom. în județul Bacău nu știu dacă mai sînt 15 ingineri agronomi, restul s-au autodescalificat sau au fost nevoiți să plece în alte locuri din Europa unde își pot etala priceperile. Ca o irone a sorții, unii dintre colegii mei, ingineri cu experiență, au plecat în Spania la cules de căpșuni, alții în Italia, la măsline”, a adăugat cu tristețe inginerul Zamfir.
Fosta asociație legumicolă din Sascut era renumită altădată și prin producții uriașe de pepeni galbeni și verzi. La mare căutare erau și legumele din zonă. Acum, pe terenurile fostei ferme mai pasc doar oile. (Bianca TOMESCU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!