Numele firmei care, timp de trei ani, se va ocupa de deszăpezirea drumurilor județene va fi cunoscut abia la începutul săptămînii viitoare. Valentin Palea, directorul serviciului de specialitate de pe lîngă Consiliul Județean, a anunțat inițial că rezultatele licitației organizate la sfîrșitul săptămînii trecute vor fi făcute publice în aceste zile, dar, ieri, a revenit și a dat ca termen ziua de marți sau miercuri a săptămînii viitoare. „Ofertele depuse de cele cinci firme înscrise la licitație numără, fiecare, în jur de 100 de pagini, ceea ce face dificilă analizarea lor. Ceea ce pot să spun acum e că, la prima vedere, ofertele sînt foarte apropiate”, ne-a declarat directorul Palea. Amintim că la licitația amintită s-au înscris cinci societăți: „Drumuri”, „PA&CO” Oituz, „Roman Impex”, „Rombet” și „Ribaca” Moinești. Firma care va avea cîștig de cauză va putea efectua deszăpezirea celor 979 de kilometri de drumuri județene timp de trei ani, perioadă în care vor trebui să închirieze și cele 16 districte din județ. (Eduard CUCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.